Cata vorbarie in jurul nostru zi de zi. Cate vorbe aruncate in noi si cate vorbe aruncam noi in altii, la nervi. Ma intreb, gandim ce spunem sau pur si simplu ne place sa irosim cuvintele? Nu stiu daca voi ati realizat, dar sunt cuvinte asemanatoare unor sageti bine ascutite, si, atunci cand suntem suparati, le aruncam cu toata puterea in persoanele din jur. Dati’mi voie sa va spun ca tinta acestor sageti este inima. Si stiti ce? Sagetile raman infipte… pentru totdeauna. Multi dintre noi regretam mai tarziu si am dori parca sa reparam greseala, sa ne retragem cuvintele, sa explicam, sa ne justificam, regretam… dar e …prea tarziu. Cel mai trist mi se pare atunci cand oamenii adulti se joaca astfel cu sagetile. Ei, cei care au capacitatea de a intelege ca viata nu e o gluma, ca durerea nu se poate pricinui in joaca si multe din sageti pot fi fatale. Insa atunci cand ne pierdem cumpatul, cuvintele sunt la indemana fiecaruia, bine ascutite pentru a tinti inima adversarului. Pentru un moment, ne dorim infrangerea definitiva a acestuia. Mai trist este ca dupa ce sagetile au tintit inima, realizam gravitatea gestului nostru. Lacrimile si nedumerirea de pe chipul persoanei lovite ne fac sa intelegem suferinta amara pe care am pricinuit-o. Totusi… este prea tarziu.
Sunt insa si altfel de cuvinte. Solomon ne spune ca : “Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24). Dragii mei, astfel de cuvinte ar trebui sa rostim… cuvinte care sa imbarbateze, sa ridice, sa mangaie, “dulci pentru suflet si sanatoase pentru oase”. Nu te pripi sa deschizi gura, daca stii ca poti scuipa sageti otravitoare!
”Scaldă-ţi cuvintele în iubire, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu şi ieşi în lume, hotărât să ridici, să încurajezi şi să motivezi pe cineva!” (Anonim)
