Devotionale

Un răspuns potrivit

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” Psalmul 25:3

Un ateu a vorbit odată în faţa unei mulţimi mari, bătându-şi joc de Dumnezeu, de Hristos, de tot ce este sfânt. La sfârşitul cuvântării sale, i-a invitat pe toţi care puteau combate argumentele lui să vină în faţă. S-a făcut linişte mare şi se părea că nimeni nu era dispus să dea o replică. Deodată, liniştea a fost întreruptă şi trei tinere au păşit în faţă. Ele au spus: „Noi  nu putem răspunde argumentelor dumneavoastră, dar vrem să cântăm o cântare!” Şi au început să cânte:

„Isuse, eu vreau să-Ţi urmez, / Căci Tu pentru mine Te-ai dat; / Şi pe vreme bună, dar şi în furtună, / Isuse, eu vreau să-Ţi urmez.”

Cântarea lor a mişcat inimile oamenilor. Unii s-au ridicat ca să le vadă mai bine, alţii plângeau. Acele tinere au avut curajul să cânte despre credinţa lor în Isus Hristos. Toate argumentele ateului s-au prăbuşit. Întrunirea s-a încheiat cu o cântare spre gloria Mântuitorului, iar ateul a părăsit sala fără ca măcar să i se ştie numele. Aşa s-au împlinit cuvintele versetului de astăzi.

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close