DevotionaleRugaciune

Blogul lui Jaerock Lee: Rugându-mă pentru călăuzirea Duhului Sfânt

Am fost un introvertit. Dacă era cineva lângă mine, nu mă puteam ruga cu voce tare. De aceea m-am rugat singur toată noaptea. După 30 de minute de la începerea rugăciunii, am primit plinătatea şi inspiraţia Duhului Sfânt de a avea o comunicare spirituală profundă cu Dumnezeu. Câteodată, o asemenea mare inspiraţie venea peste mine, şi începeam să cânt în alte limbi, iar uneori dansam, de asemenea, din pricina mişcării Duhului Sfânt, cântând „Aleluia”.

M-am rugat în principal pentru  pastorul bisericii mele, pentru alţi pastori, vârstnici, şi pentru trezirea bisericii şi a altor suflete, pentru alte biserici, pentru naţiune şi alţi oameni. Spre sfârşitul rugăciunii, m-am rugat scurt pentru familia şi afacerea mea. Când am avut timp, am mers în centre de rugăciune şi am participat la întâlnirile de rugăciune din zori. Mai târziu, am mers până la creasta de dealuri. Mă gândeam că e o pierdere de vreme să aştept până termin masa de prânz, aşa că întotdeauna îmi luam cu mine o pătură în zorii dimineţii şi omiteam doar masa de prânz.

Seara, am luat cina la centrul de rugăciune şi am participat la întrunirea ţinută acolo. Când aveam în inimă un îndemn puternic de a posti, continuam să postesc şi seara.

„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (Romani 8: 26-27).

La acea vreme nici nu ştiam despre Duhul Sfânt, doar urmam călăuzirea Sa şi mă rugam. Dumnezeu cercetează inima. Deoarece Duhul Sfânt Se ruga în mine, m-am rugat urmând călăuzirea Sa.

Christian Telegraph

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button