BisericaDevotionale

Comoară într-un vas de lut

Identitatea noastră lumească este prezentată deseori prin acţiunile noastre, ca de exemplu: comparaţia (inferiori- superiori), frumuseţea artificială, înzestrările noastre, posesiunile noastre.

De unde  ne sustragem identitatea noastră? Ei bine, Dumnezeu ne-a creat, dar ne lasă să alegem. Deci, ce vei alege? Să fii asemenea Lui sau asemenea lumii?

Alături de Dumnezeu, deşi suntem neputincioşi, cu Dumnezeu vom birui.  Chiar dacă vom cădea, Dumnezeu e mereu acolo să ne ridice. Însă scopul diavolului este să ne distrugă, ”nu mai are rost să lupţi”, dar Duhul Sfânt ne şopteşte „Ba da, poţi! De 7 ori cazi, de 7 ori te ridici”, însă nu cu forţele noastre, ci prin harul lui Dumnezeu.

Cei care dau frâu firii pământeşti se îndoiesc şi ajung să adopte imagina „nu cred”.  Noi trebuie să ne încredem în Domnul, orice ar fi! Identitatea noastră nu este de plictisiţi; noi suntem lucrători în via Domnului. Iar de fiecare dată când ieşim din casă, suntem pe scena lumii. Trebuie să vrem să ne supunem voinţa noastră lui Dumnezeu şi să păşim zi de zi în creştere spirituală prin călăuzirea Duhului Sfânt. Atât timp cât Isus Hristos domneşte în noi, suntem cetăţeni ai cerului. Cu cât ne vedem mai mici, cu atât pe Dumnezeu Îl vedem mai mare!

Comoara este Isus Hristos, iar vasul de lut suntem noi. Haideţi să ne lăsăm modelaţi de El, deoarece El este Salvatorul nostru. Şi El merită toată lauda!

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close
Close