Beția de primăvară

0
192

Beția nu e bună, ni se spune. Intoxicația cu alcool aduce pe  cel care are de-a face cu ea la un nivel oarecum inferior celui de om. Probabil nu degeaba există expresia “beat ca un porc”. Analogia cu un animal- semnificativ e și faptul că analogia nu e cu unul dintre cele mai nobile animale!-sugerează foarte bine acest proces de retrogradare a omului din vîrful ierarhiei ființelor în care stă cocoțat.
Dar nu despre beția produsă de alcool vreau să scriu, ci despre cea produsă de florile din copaci. Zilele astea, cînd tot felul de arome, pentru care nu trebuie să plătim nimic dar care depășesc în subtilitate și seninătate cele mai scumpe parfumuri, ne asaltează de peste tot,  e greu să nu te îmbeți. Respirînd aromele primăverii, respiri odată ele o poftă de viață care te face să vrei să ieși din tine însuți și să te împrăștii în mii de bucățele pentru a gusta din tot ce se întîmplă în jurul tău. Mirosurile primăverii ți se urcă la cap și îi poruncesc acestuia să crească producția de optimism. Dintr-o dată, ești stăpînit de cea mai puternică beție dintre toate cîte există pe lume: acea beție care te face să crezi că totul este posibil. Și chiar așa este, totul este posibil, doar că între posibil și real e o mare diferență. Cam aceeași diferență care există între a ține în mînă un bilet la o loterie al cărei premiu este un milion de euro și a ține în mînă milionul respectiv. Altfel spus, beția de primăvară ne face să credem că avem în mînă un milion de euro cînd de fapt avem doar un bilet de loterie.

Ce e, atunci, cu minciuna asta pe care ne-o spune natura primăvara?  Unii spun că frumusețea florilor e un simplu accident estetic, ceea ce mie mi se pare incredibil. Eu văd în frumusețea florilor urme ale lui Dumnezeu într-o lume murdărită de tot felul de alte urme. Dar același lucru trebuie să fie valabil și despre mirosurile primăverii, iar dacă e așa, înseamnă că beția primăverii este darul lui Dumnezeu pentru noi. Într-o lume care ne pune mereu în față doar limite și mărginiri, primăvara ne îmbată cu amețeala infinitului, a nemărginitului. Primăvara și aromele ei ne injectează gîndul că la Dumnezeu toate sînt cu putință. Desigur, în cele din urmă ne trezim din beție cu dureri de cap și cu un gol imens în suflet, căci iluminarea posibilului ne părăsește odată cu aromele primăverii și intrăm în umbra concretului, a mărginitului, a pesimismului, a aspirațiilor care rămîn doar aspirații. Dar putem evita această mahmureală metafizică dacă înțelegem care este de fapt poanta cu beția asta de primăvară: departe de a fi o minciună, ea este de fapt o metaforă pentru nelimitarea lui Dumnezeu.

Scris de: Catalin Ionete

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.