Editoriale

Ziua copiilor

Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei. Matei 19,14
Copiii din India s-ar putea să nu-l uite pe Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru al ţării lor, nici ziua lui de naştere, 14 noiembrie 1889, pentru că în această zi ei sunt cinstiţi în sărbătoarea Zilei copiilor. Copiii, de la grădiniţă până la gimnaziu, primesc daruri şi au sărbătoare. Nici copiii săraci nu sunt uitaţi. Oameni binevoitori merg pe la casele lor şi le împart bomboane şi hrană. Şi copiii şchiopi, orbi şi surzi primesc o atenţie deosebită în acea zi. Ziarele publică articole despre nevoile de hrană, educaţie, iubire şi tratament medical ale copiilor. Revistele publică istorisiri despre oameni care i-au ajutat pe copii. Timp de o zi, toată lumea se interesează de copii şi după aceea se pare că sunt daţi, mai mult sau mai puţin, uitării.
Dar la Dumnezeu fiecare zi este Ziua copiilor. El se interesează tot timpul de fericirea copiilor şi tinerilor. În Biblie, El a dat multe instrucţiuni despre cum trebuie să-i trateze pe copii învăţătorii şi părinţii. „Nu întărâtaţi pe copiii voştri”, le spune Dumnezeu. În alt loc, El spune: „Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât şi să fi e aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască”. (Luca 17,2). “Iubiţi pe copiii voştri şi purtaţi-le de grijă”, instruieşte El pe mame. „Învăţaţi pe copiii voştri despre Mine”, spune El taţilor.
Dumnezeu făgăduieşte o răsplată deosebită acelora care dau un pahar cu apă unui copil. Vezi cât de mult Se îngrijeşte Dumnezeu de copii? Când Isus a locuit pe acest pământ, copiilor le plăcea să fi e cu El. El nu-I alunga ca neînsemnaţi. El nu-i făcea să simtă că ei I-ar sta în cale. El nu-I certa. El îi aduna pe lângă El în aşa fel ca ei să poată vedea şi auzi tot ceea ce se petrecea. El le-a spus istorioare pe care nu le puteau uita niciodată. O dată, El a folosit chiar hrana unui mic băieţel spre a hrăni mai mult de cinci mii de oameni. Copiii erau totdeauna luaţi în seamă de Isus. Isus mai iubeşte încă copiii. El îi iubeşte şi pe tineri. Ţie, El îţi spune „Vino la Mine”. Vrei să vii astăzi?

Preluat din Revista Respiro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button