“Dar oare ce faci cand vin probleme in viata ta, cand poate tocmai ti-ai pierdut slujba sau tocmai administratorul blocului a afisat cheltuielile de bloc si-ti dai seama ca venitul iti este mult mai mic decat cheltuielile pe care le ai in luna respectiva, sau ai o boala sau un alt necaz in viata ta – ce faci atunci – il lauzi pe Dumnezeu?”
Dana Eremia:
Magda, am avut bucuria sa te cunosc cu cativa ani in urma, la o conferinta crestina, si am fost impresionata de delicatetea si sensibilitatea ta, de vocea ta calda si de mesajul de incurajare al cantecelor tale. Ce te face sa ai aceste mesaje de incurajare, cand si tu ai – ca si toti crestinii – momente bune dar si momente grele?
Magda Laze:
Dintotdeauna stiu ca am cantat; mi-amintesc ca am cantat de cand eram mica la ai mei acasa, pe urma in biserica din care vin si pe urma am cantat la scoala, cand am venit in grupul de studenti din Cluj. Dar ce vreau sa-ti spun tie este ca mi-amintesc foarte bine de o zi de duminica in care am cantat intr-o biserica din Cluj. si eu nu obisnuiesc sa vorbesc inainte de a canta – eu doar stiam sa cant – ca o faceam mai bine sau mai putin bine – asta o spuneau criticii. Atunci am vrut sa spun ceva inainte de cantarea mea. Cantarea spunea asa: “Astazi ma inchin Domnului si ii cant slava, caci El mult bine mi-a facut.” Asta spunea textul cantarii si am spus ceva in genul acesta: “Este usor sa-L lauzi pe Dumnezeu cand toate lucrurile iti merg bine, cand ai o slujba buna, cand hambarele-ti sunt pline, cand ti-ai luat toate examenele cu note mari, cand copiii iti sunt sanatosi sau ai un sot minunat. Dar oare ce faci cand vin probleme in viata ta, cand poate tocmai ti-ai pierdut slujba sau tocmai administratorul blocului a afisat cheltuielile de bloc si-ti dai seama ca venitul iti este mult mai mic decat cheltuielile pe care le ai in luna respectiva, sau ai o boala sau un alt necaz in viata ta – ce faci atunci – il lauzi pe Dumnezeu? El merita toata lauda! Care este atitudinea ta in mijlocul incercarilor fata de El?
Sigur ca atunci mi-era foarte usor sa spun toate acestea pentru ca viata mea era foarte frumoasa. Tocmai terminasem scoala (facultatea), aveam o familie minunata, un sot care ma iubea mult – era ceea ce mi-am dorit dintotdeauna – deci sotul meu era ceea ce mi-am dorit dintotdeauna – aveam o slujba buna si eu si sotul meu, aveam si bani – nu foarte multi, dar erau suficienti, aveam un copil si asteptam un al doilea copil; parca tot ce ne-am propus eu si sotul meu parea sa prinda contur. Ne-am propus o casa plina cu copii – imi amintesc ca el isi dorea 5 copii, ne-am propus ca-i vom creste impreuna, ca ne vom bucura de ei impreuna, ii vom invata sa schieze impreuna si sa mergem impreuna la schi. Atatea lucruri frumoase ne-am propus ca o sa facem cu copiii nostri, si ca ne vom bucura de fiecare clipa care o sa o avem, de zilele insorite, de ploaie, de zapada si puteam sa-L laud pe Dumnezeu. Era foarte foarte simplu pentru mine atunci sa spun: “Laudati-L pe Dumnezeu, si cand sunt necazuri in viata voastra.”
Am cantat, am plecat acasa si chiar i-am spus sotului meu atunci ca “Uite, pentru prima data eu am vorbit intr-o biserica” – eu nu vorbeam inainte de a canta. Eu cantam si atat.
Au trecut 2 saptamani, chiar 2 saptamani din aceasta duminica si a fost examenul meu practic la ce am spus in duminica aceea.
Mi-amintesc ca eram in camera si telefonul a sunat; eram cu copilul meu in camera si cineva mi-a spus de la capatul celalalt al firului ca sotul meu a murit intr-un accident…
In momentul acela parca toate visele mele, acel castel pe care l-am construit oarecum in visul meu s-a prabusit si…nu vreau sa-ti spun acum despre durerea aceea, pentru ca oricat as vrea sa-ti spun nu as putea…cuvintele sunt prea sarace sa descrie ce am simtit atunci si nici nu ai putea sa intelegi, pentru ca eu cred ca nu poate intelege cineva decat daca a trecut pe acolo pe unde am trecut eu.
În acel moment mi-am amintit foarte bine ce-am spus cu 2 saptamani inainte, dar cu toata parerea de rau, m-am uitat in mine si in momentul acela se ridica in mine o revolta la adresa lui Dumnezeu si m-am uitat spre cer si am spus: “Doamne, cum ai putut sa faci asta?”
Ştiam foarte bine, cunosteam versetul din Romani cap.1, vers.8, care spune ca “mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si a oricarei nelegiuiri” si am crezut atunci, am stat si m-am gandit daca n-a fost sau nu este ceva in viata mea, ceva ce sa nu-I fi marturisit lui Dumnezeu, dar n-am gasit absolut nimic. si am zis: “Doamne, esti nedrept! Unde ai fost Tu daca esti in controlul tuturor lucrurilor, cum ai putut sa permiti asta, ce-am facut eu ca sa merit asta?” si mi-amintesc ca plangeam acolo in camera, oarecum revolta care izbucnea in mine ma coplesea si mai tare si copilul stiu ca se uita la mine si nu intelegea nimic din ceea ce se intampla acolo. Am zis: “Doamne, imi pare rau, dar esti atat de nedrept!”
Am inteles mai tarziu ca El era acolo in camera cu mine chiar si in momentul acela. Am inteles mai tarziu ca El suferea alaturi de mine, am inteles mai tarziu ca-n tot acel timp El nu m-a parasit…si pentru ca ziceai de cantare, a urmat o vreme, chiar 1 an de zile cand eu n-am mai putut sa cant. Tot timpul ma gandeam ca nu pot sa-L laud pe Dumnezeu, nu mai pot sa-L laud pe El, pentru ca imi facuse asta mie. De ce mi-a facut asta, de ce nu m-a protejat?
Ştiam ca atunci cand m-am intors la Dumnezeu – cand ne intoarcem la Dumnezeu – Dumnezeu nu ne promite ca n-o sa mai trecem prin valea umbrei mortii…dar am zis: “bine, putea sa mi se intample altceva, sigur o boala, o boala a copilului, dar nu chiar asa. Deci credeam totusi ca voi fi protejata oarecum cand m-am intors la Dumnezeu, asteptam mai multa protectie din partea Lui. De aici a fost acea razvratire, pentru ca eu am crezut ca oarecum voi fi privilegiata daca ma voi intoarce la Dumnezeu. si intorcandu-ma la El, El nu va ingadui peste viata mea lucruri foarte foarte grele. N-am mai cantat aproape 1 an de zile. A fost… nu pot sa vorbesc acum de vremea aceea, dar intr-o seara, cand copiii mei s-au culcat, deci intre timp nascusem si fetita, i-am culcat pe amandoi – eu eram foarte obosita dar m-am asezat in camera si mi-amintesc ca m-am uitat in colt, unde era chitara mea, pe care n-o mai luasem de multa vreme. Am luat-o putin. Nici n-am stiut ca o sa cant in seara aceea – am luat-o asa putin si m-am jucat pe corzi si-n mintea mea a venit atunci cantarea: “Ce-as avea, ce-as avea de n-ar fi in jurul meu dragostea Ta?
Ce-as avea de nu m-ar ocroti mana Ta?”
Si stiu ca am cantat-o in seara aceea.
Era foarte tarziu. De obicei ma culcam pe la ora 12:00, pana culcam copiii si dupa aceea spalam haine sau faceam alte lucruri. in timp ce cantam, realizam tot mai mult ca de fapt, daca am ceva, am NU pentru ca eu merit, ci pentru ca El este in jurul meu, ca El ma protejeaza si tot ce am, am din mana Lui. in timp ce cantam, simteam prezenta Lui acolo. Atat era de evidenta prezenta Lui in camera mea incat stiu ca am terminat cantarea si am continuat cu alta cantare si a fost o seara lunga as spune, in care am cantat foarte mult. De fapt, aceea a fost seara in care am inteles ca El a fost tot timpul in camera cu mine. Dar eu n-am realizat pana atunci ca El este acolo ca sa ma mangaie, este acolo ca sa ma vindece, sa vindece rana mea si este acolo ca sa ma sustina si sa ma incurajeze.
De atunci am continuat sa cant. Mi-a fost mai greu sa cant in public mult mai tarziu, dar in camera mea, din seara aceea, n-as putea spune ca-n fiecare seara am cantat, dar foarte des cantam si pe masura ce-L laudam pe Dumnezeu, parca ma ridicam deasupra necazului meu si pe masura ce-L laudam pe Dumnezeu – foarte interesant – incepeam sa vad binecuvantarile care sunt in viata mea. Nu mai vedeam ce nu am, ci ce am.
Si-n seara aceea I-am spus lui Dumnezeu ca, chiar daca nu-nteleg de ce s-a intamplat ce s-a intamplat, eu decid sa-L laud pe El, in mijlocul necazului meu. Chiar daca nu voi intelege niciodata, eu hotarasc in seara aceea in inima mea ca-L laud pe El.
…………………………
La data publicării acestui interviu, statutul meu s-a schimbat. În Iulie 2004 m-am recăsătorit. După 13 ani în care am învăţat o dependenţă totală de Dumnezeu, Dumnezeu a adus în viaţa mea un bărbat. Soţul meu este olandez, Îl iubeşte pe Domnul şi are o relaţie specială cu El. Acum mă pregătesc să fiu pentru a treia oară mămică.

Interviu realizat de Dana Eremia – Radio Vocea Evangheliei Timisoara