Nu împuşcaţi “câinele”!

In Meditatii

Un gospodar dormea liniştit în casa lui. Câinele care era legat în curte, simţind apropierea hoţilor, a început să latre. Omul a ieşit din casă, dar n-a văzut nimic. Câinele a început să latre din nou. Omul a ieşit iarăsi din casă, dar nici de data aceasta n-a văzut pe nimeni.

Aşa s-a întâmplat de câteva ori,până când omul supărat a luat arma şi a împuşcat cainele. “Acum pot să mă odihnesc liniştit, pentru că nu mă mai deranjează potaia”, şi-a zis mulţumit gospodarul. Dar hoţii au venit şi au jefuit casa.

Ceea ce este câinele pentru curtea gospodarului este conştiinţa pentru om. Ea îţi dă de veste când se apropie păcatul, te avertizează de ceea ce nu este bine. Dacă nu vrei să ţii seama de această voce şi cauţi să “împuşti” cugetul cu alte lucruri din lume, treptat, treptat, această voce va fi adusă la tăcere. Paguba va fi a ta, o pagubă cu urmăriri veşnice. Cândva, cugetul se va trezi în tine, dar va fi prea târziu. De aceea vino acum la Mântuitorul care vrea să-ţi cureţe conştiinţa de orice urmă a păcatului! El este Unicul care poate face această lucrare.

“De aceea ma silesc sa am totdeauna un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.” Fapte 24:16

You may also read!

Agenda ABC 2018

Avem bucuria de a vă anunța că este disponibilă Agenda ABC 2018! Tema acestui an este „comUNITATE”, iar citatele și

Read More...

Liderii creștini l-au avertizat pe Trump cu privire la recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului

Conducătorii creștini din interiorul și din exteriorul Ierusalimului au fost printre cei care l-au avertizat pe președintele Donald Trump

Read More...

Ajuta cu alimente de Sarbatori 60 de batrani ai strazii

Intreaga activitate se defasoara cu ajutorul donatiilor si sponsorizarilor, atat in bani dar mai ales cu alimente. Nu este

Read More...

One commentOn Nu împuşcaţi “câinele”!

  • Intresanta istorioara…si asocierea dintre caine si constiinta omului. Asa si este…la inceput cand cochetam cu pacatul….constiinta inca este treaza….si ducem lupte intre ceea ce vrem noi..si ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi…..dar incet ,incet…cand dam voie pacatului sa isi faca loc mai mult in viata noastra….constiinta incepe sa moara pe zi ce trece..si mai mult de atat…ceea ce ieri priveam cu scarba…astazi..parca nu mai este asa grav….pentru ca are grija diavolul sa cosmetizeze pacatul ca fiind foarte placut si “viu colorat”…..De-aceea trebuie sa stam departe de foc..ptr. ca Scriptura ne spune clar….”nimeni nu poate lua foc in san fara sa se arda”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro