ArticoleMeditatii

Suflet tulburat

Poate fi o veste rea, un gând care nu se poate materializa sau o vorbă a cărei presiune apasă tare pe inimă precum o săgeată ascuțită. Toate acestea perturbă repede echilibrul interior, alungă pacea și chinuie sufletul. Tulburarea nu îi ocolește nici pe cei credincioși. Poți fi atins de tulburare și să suferi din cauza durerii sufletești pe care aceasta o aduce.

”Tulburarea inimii mele mă face să gem”, spunea David în Psalmul 38:8, și ”Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima în lăuntrul meu” (Psalmii 143:4).

Atât de ușor se tulbură sufletul, măcar că nu poate schimba cu ceva lucrurile care se petrec.

Ce să faci atunci când vin gânduri care te tulbură, când sufletul se umple cu tristețe, iar neliniștea te cuprinde?

Să te rogi, să plângi în rugăciune, să îți deschizi inima și să descarci poverile înaintea Celui care le poate purta.

Gândește-te că este doar un gând tulburător și doar dacă îi dai voie te va afecta. Spune-i NU!  și îndepărtează-te de el.

Ai încredere că Dumnezeu va lucra în dreptul tău și nu îți pierde speranța într-o rezolvare deplină.

“Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi în lăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmii 42:5).

Și de ce să te lași pradă tulburării când poți da liber păcii, alungând gândurile negre printr-o abandonare deplină în grija Domnului, care a zis: ”Nu te teme!”

“Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7).

Simona Mihaescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button