EditorialeMeditatii

Când Îl simți departe pe Dumnezeu

foto: www.gettyimages.in

Îți amintești momentele în care te simțeai deosebit de aproape de Dumnezeu? Pentru mine, primul an în care am devenit creștină a fost un an extraordinar. Eram zilnic copleșită de bucuria de a fi în comuniune cu Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. Mă așteptam ca sentimentul de bucurie, datorită apropierii de Dumnezeu, să nu se schimbe niciodată. Dar, în ultimii treisprezece ani de atunci încoace, acele sentimente au venit și au dispărut adesea.

În vremurile în care mă simțeam amorțită din punct de vedere spiritual, Domnul m-a învățat o lecție importantă despre credință. Este o lecție pe care mi-a adus-o din nou aminte, în timp ce m-am luptat, recent, cu efectele persistente ale virusului COVID-19. Această lecție reprezintă răspunsul la aceste întrebări: de ce pare Dumnezeu uneori atât de departe? Și ce ar trebui să fac dacă nu-I mai simt prezența?

Efectul mortal al păcatului

În urmă cu trei luni, m-am așezat lângă ceea ce speram a fi un castron cu paste delicioase, dar mi-am dat seama rapid că ceva nu era în regulă: nu aveau gust. Două zile mai târziu, eram testată pozitiv pentru COVID-19. Acest virus nevăzut m-a obosit, m-a epuizat și mi-a înăbușit complet simțurile gustului și ale mirosului.

Pierderea simțurilor gustului și a mirosului mi-a adus aminte de ceea ce ne face nouă păcatul, din punct de vedere spiritual. Imnul: „Sfânt ești, Sfânt ești, Sfânt ești” ne spune că „deși ochiul celui păcătos nu vede Cine ești”, frumusețea strălucitoare a lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată! Dar păcatul, atât din ​​interiorul nostru, cât și din jurul nostru, înăbușă capacitatea noastră de a-L percepe. În mod similar, în ziua aceea nu am făcut nimic diferit la pastele mele; le pregătisem cu aceleași ingrediente și cu aceeași metodă ca întotdeauna. Diferența era la mine. Nu mai aveam capacitatea de a mă bucura de ele.

Luca 24 ne spune despre un fenomen asemănător, cu doi dintre ucenicii lui Isus, în timp ce mergeau pe drumul spre Emaus, în duminica Învierii. Deși Isus Însuși mergea cu ei, Luca ne spune:

„…ochii lor erau împiedicați să-L cunoască” (Luca 24:16).

Aceasta înseamnă că ei erau sub o vrajă sau că Isus Se deghizase în mod intenționat? Textul nu menționează astfel de lucruri. Mai degrabă, vedem pur și simplu că doi ucenici, care Îl iubeau pe Isus, acum erau dezamăgiți de aparenta Sa absență. Chiar în timp ce vorbeau cu Domnul lor înviat față în față „ei s-au oprit, uitându-se triști” (v. 17).

După evenimentele tragice de la sfârșitul săptămânii, lipsa de speranță se simțea în aer, răspândindu-se precum ceva contagios. Ucenicii vorbeau despre speranța lor în Isus numai la timpul trecut, spunând: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel” (v. 21).

Isus a diagnosticat starea lor ca fiind „zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi” (v. 25). Credința lor fusese atacată, iar simptomul lor prezent era acum incapacitatea de a percepe însăși prezența Domnului lor.

Pentru că, dragi creștini, uneori veți deveni dezamăgiți de Dumnezeu și de absența Sa aparentă din viața voastră. S-ar putea să pară că se află în spatele unei uși încuiate de două ori și că toate rugăciunile voastre cad la pământ, lângă ea. Întrebarea la care trebuie să vă răspundeți este următoarea: pleacă Dumnezeu de la noi? Răspunsul Scripturii este la fel de clar și sigur ca faptele reale din sistemul solar:

„<<Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.>>” (Evrei 13:5).

La fel ca soarele, Dumnezeu nu Se mută de lângă noi și nici nu Se ascunde de poporul Său. Dar când păcatul ne usucă credința, simțul nostru referitor la El va deveni stingherit sau înăbușit.

Ce putem face?

În Hristos suntem eliberați de pedeapsa și puterea păcatului, totuși continuăm să suportăm prezența lui. Nu trăim încă în Cetatea lui Dumnezeu, în Casa celor neprihăniți. Trăim pe un pământ în care gemem din cauza păcatului – cea mai mare pandemie din toate timpurile. Acesta ne atacă întotdeauna credința și ne înăbușe capacitatea de a-L percepe pe Dumnezeu. Ce putem face în acest sens?

Continuați să vă hrăniți credința

Rețeta lui Isus pentru ucenicii Săi dezamăgiți de pe drumul spre Emaus este aceeași pe care ne-o oferă și astăzi.

„Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:31).

Pe măsură ce ucenicii începeau să-L vadă pe Hristos în Scripturi, au putut, în sfârșit, să-L vadă și în mijlocul lor. În primul rând, a rupt pentru ei „Pâinea” Cuvântului, explicându-le Scripturile, iar inimile lor au început să ardă în ei (v. 32). Apoi, când le-a rupt pâinea fizică, „li s-au deschis ochii” (v. 31) și au recunoscut că Isus a fost cu ei în tot timpul!

Când simțim că Dumnezeu este departe de noi, cea mai mare ispită cu care ne vom confrunta este să neglijăm susținerea oferită de Biblie, atât prin ​​studiul personal, cât și prin închinarea împreună. Însă, Scriptura este Însuși lucrul care ne asigură vindecarea de tot ceea ce ne produce suferință.

Când Coronavirusul mi-a atacat corpul, aveam nevoie de hrană mai mult decât niciodată. Cât de prostesc ar fi fost să dau vina pe mâncare pentru lipsa ei de gust și să refuz să o mănânc chiar în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ea!

Indiferent cât de amorțiți vă puteți simți din punct de vedere spiritual, nu lăsați ca acest lucru să vă priveze sufletul de hrana de care are nevoie. Așa cum spune pastorul Colin Smith, „Hristos Se face cunoscut prin Scripturi… Viața spirituală este susținută pe măsură ce extragem putere, energie, credință, speranță, dragoste, pace și bucurie din Hristos, iar Hristos ne hrănește prin Cuvântul Său”. [1]

Când deschizi Biblia, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-L vezi pe Isus. El îți poate reînnoi credința, îți poate încălzi inima și poate să îți reînvie simțurile pentru a-L percepe din nou, mai proaspăt.

Continuați să credeți în vindecare

Numai Isus cunoaște realitatea de a fi separat de prezența iubitoare a lui Dumnezeu. El a îndurat-o pe cruce, strigând: „<<Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?>>” (Matei 27:46). El a suferit de bunăvoie acea durere a despărțirii, astfel încât credincioșii să nu cunoască niciodată acea realitate. Indiferent de modul în care ne simțim, adevărul este că nimic nu va fi „în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:39). Acest lucru ne aduce speranță pentru bătălia noastră de astăzi cu necredința.

Avem, de asemenea, nădejdea viitoare a unei restaurări mai mari și permanente! Dacă ai cunoscut anotimpuri de intimitate profundă cu Domnul, atunci prețuiește-le ca pe o prefață a vieții tale veșnice, care va veni. Într-o zi, bătăliile noastre cu păcatul se vor sfârși, Îl vom vedea pe Hristos așa cum este – și vom privi frumusețea Sa (1 Ioan 3: 2). „Vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17).

Când vă simțiți amorțiți din punct de vedere spiritual și dezamăgiți de tăcerea lui Dumnezeu în viața voastră, nu uitați să mâncați în continuare Pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. Pe măsură ce Duhul Sfânt vi-L face cunoscut pe Hristos prin paginile Sale, veți recunoaște, în curând, că El a fost cu voi tot timpul cu adevărat, chiar și atunci când nu I-ați putut simți prezența.

  1. Kristen Wetherell, “Q&A: How Pastor Colin Smith Unlocks the Bible”, Unlocking the Bible (September 22, 2016), https://unlockingthebible.org/2016/09/qa-how-pastor-colin-smith-unlocks-the-bible/.

Tradus de la sursa: unlockingthebible.org

Show More

Lidia Baiaş

“Sunt iubitoare de frumos, de cuvinte frumos alcătuite și, nu în ultimul rând, de oameni frumoși. Sunt absolventă a Facultății de Litere și îmi plac traducerile. La fel ca și voi, sunt în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și al perfecțiunii. Știu că doar El ne poate dărui frumosul în viață și binecuvântarea, pe care ne-o dorim cu toții. Am ales să fac parte din echipa Total Schimbat deoarece am vrut să Îl onorez pe Dumnezeu cu talantul pe care mi l-a dăruit. Doresc să fiu o rază de lumină în lumea din ce în ce mai întunecată în care trăim. Prin harul lui Dumnezeu, se poate!”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button