Articole

Adio amoruri! – Lecția 2

Într-un sondaj de opinie, realizat de o organizație creștină din Washington, au fost puse mai multe întrebări, printre care cea mai neașteptată întrebare, dar și cel mai neașteptat răspuns a început de la: „Este păcat masturbarea?”  și s-a sfârșit cu răspunsul: „Nu”. Din 2300 de persoane (majoritatea adolescenți) care erau prezenți, doar 288 au votat că este păcat masturbarea, iar restul de 2002 de persoane și-au susținut ideea cu tărie că nu există un verset biblic unde să transmită în mod direct că este păcat masturbarea.

În Biblie nu găsim menţionat în mod specific masturbarea ca fiind un păcat. Totuşi, Biblia nu face această menţiune cu privire la masturbare ca  fiind ceva necesar sau că este un lucru corect. Când vorbim despre această manifestare de pofte diabolice, trebuie să luăm în considerare că nimic nu va fi păcat, atâta timp cât judecăm lucrurile din perspectivă omenească.

  • De ce este masturbarea un păcat?

În 1 Corinteni 10:31 găsim un îndemn pe care ar trebui să îl avem afișat în timp ce planificăm acțiunea: deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. Vorbind logic și cât se poate de clar, Dumnezeu nu acceptă asemenea acțiuni spre slava Lui. Tot Pavel spune că  tot ce nu vine din încredinţare e păcat (Romani 14:23). Trebuie să știm că trupurile noastre şi sufletele au fost răscumpărate şi Îi aparţin lui Dumnezeu, nu cărnii sau firii.

Pentru că aşa este numit de Scriptură, acesta este cel mai simplu răspuns și concret. Nu uita că, atunci când îți pregătești o scuză pentru acțiunile tale, lucrurile trebuie privite duhovnicesc, nu firesc. Când crezi că acest lucru este unul „mic„, gândește-te că păcatele mari se manifestă stârnite de lucruri „mici”. Masturbarea merge pe principiul trăirii pentru pofte și plăceri, de un moment, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune, în Galateni 5:17, că firea pământească poftește (lucrează împotriva)  Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești. Pe scurt, nu ai cum să Îi slujești lui Dumnezeu și lui Mamona.

  • Care sunt consecințele? 

Pentru persoana care înfăptuiește sunt consecinţe spirituale cât și fizice, dar nu în ultimul rând și în relaţii cu persoanele apropiate. Consecinţele sunt mult mai multe, dar nu le putem defini pentru că nu ştim exact cât de departe se poate ajunge. De obicei, oamenii stârniți de aceste pofte își creează în mintea lor o „graniță” sau limite temporare, pe care le schimbă în mod constant atunci când observă că sunt de neoprit. Un alt aspect al acestui subiect ar fi acela că, atunci când suntem prinși și derutați în acțiune, dorinţa crește treptat, pe zi ce trece, așteptarea crește la săvârşirea păcatului. În principiu, nimeni nu a realizat cu certitudine un plan sau un demers al acestor pofte, ci totul poate continua la nesfârșit în lanț, dacă nu există o întâlnire profundă cu Isus Hristos.

  • Cine și ce vârste sunt cele mai afectate?

Venind vorba de păcat, orice vârstă este afectată și, indiferent se sex, se manifestă pofta în trup. În acelaşi timp, o vârstă frecventă la care oamenii încep practicarea masturbării este vârsta adolescenţei.

  • Și acum, ce rămâne de făcut? Care este soluția?

Dacă ai parcurs acest mesaj și ai avut așteptarea ca eu, personal, să te îndrum spre un proces de renunțare sau poate de reabilitare, te-am dezamăgit. La baza acestei pofte stă ascuns, de cele mai multe ori, un „ego” mare („eu reușesc, eu pot, eu știu”) și asta împiedică lungul proces de schimbare. Cel mai esențial lucru este de a-I preda totul lui HRISTOS. Un prim pas spre schimbare sau spre eliberare este acela de a fi față în față cu Dumnezeu, de a putea descoperi cu adevărat identitatea Lui.

Odată cu întâlnirea personală, vei avea parte de o schimbare radicală la nivel spiritual și mental, care îți va permite să umbli în libertatea Lui, fără pofte lumești, fără cotituri și „scăpări”. Nu am să îți spun să arzi revistele pornografice, pentru că există televizor; nu am să îți spun să arunci televizorul, pentru că există telefon, nu am să îți enumăr niciun fel de soluție temporară, ci îmi doresc să păstrezi: telefon, TV și orice lucru care îți poate stârni o poftă, dar să nu pui preț și importanță pe acestea, ci doar pe întâlnirea și schimbarea radicală prin Isus.

David Nedelcovici

Tags
Show More

David Nedelcovici

Nothing about me, it's all about Christ.

Related Articles

6 Comments

  1. Fii binecuvantat ,tinere. Nu sunt de acord cu dorinta ta ultima ca cel afectat sa isi pastreze lucrurile pe care le-ai enumerat deoarece iata ce spune un verset:
    „Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”” 1 Samuel 7:3

    Ai indemnuri bune din cate am mai citit dar cu acesta nu prea sunt de acord. Daca pastram lucrurile care ne au robit, ele nu ne vor da pace ca sa avem un inceput nou.
    Domnul sa te binecuvinteze si ma bucur ca un tinerel asa ca tine are o gandire matura in credinta si vorbesti deschis ceea ce unii pastori nici nu indraznesc.

  2. „Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”” 1 Samuel 7:3

    De aceea nu sunt de acord cu ultima ta dorinta de a pastra lucrurile care defapt trebuie aruncate sau scos afara din ele (tv si telefon) tot ce e murdar.
    Apreciez si ma bucur ca vorbesti deschis despre subiecte de care multi chiar pastori fiind ,se feresc. Fii binecuvantat si Domnul sa te tina pe calea si in slujba Lui!

  3. „Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”” 1 Samuel 7:3

    De aceea nu sunt de acord cu ultima ta dorinta de a pastra lucrurile care defapt trebuie aruncate sau scos afara din ele (tv si telefon) tot ce e murdar.
    Apreciez si ma bucur ca vorbesti deschis despre subiecte de care multi chiar pastori fiind ,se feresc. Fii binecuvantat si Domnul sa te tina pe calea si in slujba Lui!

  4. Fi binecuvântat, fiecare se ferește de lucrurile de care se simte robit. Unii lucrează în domeniul mass-media, și trebuie să le dețină. Mulțumim anticipat pentru opinia dumneavoastră.

    1. Nu am să îți spun să arzi revistele pornografice, pentru că există televizor; nu am să îți spun să arunci televizorul, pentru că există telefon, nu am să îți enumăr niciun fel de soluție temporară, ci îmi doresc să păstrezi: telefon, TV și orice lucru care îți poate stârni o poftă, dar să nu pui preț și importanță pe acestea

      Aici ma refer la indemnul care l-ai dat ca nu ii indemni sa se lase de rele . Din contra, ar trebui sa spui sa arda revistele si sa stearga orice fel de programe sau poze din tel si sa renunte la vizionarea lor pe revista, tel sau tv, nu m-am referit sa renunte la tv sau telefon.

  5. Am înțeles cea ce spuneți, dar oamenii atunci ar rămâne la ideea că ei au făcut ceva pentru a putea simți prezența lui Hristos cu adevărat, pe când Hristos spune că nu noi să facem, ci să lăsăm prezența Lui. Aceasta este cea ce spun, nu că ar trebui să existe asemenea reviste, programe etc. Dar mulțumesc de răspuns.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close