Editoriale

De ce doar în decembrie?

Copiii sărmani sunt sărmani și în restul anului. Oamenii față de care te-ai hotărât să arăți bunătate acum au nevoie de acel gram de bunătate și în restul anului. Isus Hristos e același și în restul anului. 

Sursă foto: fotografie proprie

Decembrie. Suntem în luna decembrie, o lună în care totul pare să prindă viață, inclusiv oamenii. E ciudat cum, dintr-odată, unii își amintesc de Isus, iar alții își dau seama că e momentul să fim mai buni. Ceea ce nu e deloc rău. Gândurile acestea sunt bune. Dar întrebarea la care ar trebui să medităm cu toții este: de ce doar în decembrie?

Cum rămâne cu celelalte unsprezece luni din an? Ce se întâmplă cu credința și dărnicia noastră atunci?

E aproape magic să vezi o atmosferă atât de călduroasă și binevoitoare, dar, dragii mei, noi nu trăim doar în luna decembrie. Noi nu ar trebui să privim la Isus Hristos și la credință doar în luna decembrie, tot așa cum nu ar trebui să dăruim și să facem pachețele pentru cei nevoiași doar în luna decembrie.

Copiii sărmani sunt sărmani și în restul anului. Oamenii față de care te-ai hotărât să arăți bunătate acum au nevoie de acel gram de bunătate și în restul anului. Isus Hristos e același și în restul anului.

Unde îți este de fapt inima?

Inima unui creștin autentic ar trebui să bată pentru Hristos. O inimă care bate pentru Hristos are loc de bunătate, de blândețe, de răbdare, de dragoste, de pace, de bucurie, înfrânare, credință și facere de bine în fiecare zi. Nu pentru că omul ar fi, prin puterea sa proprie, capabil să ofere atât de mult, ci pentru că zilnic se angajează într-o luptă împotriva propriei sale firi și caută să se alinieze voii lui Dumnezeu.

Care este voia lui Dumnezeu? Simplu. Să avem dragoste unii față de alții tot timpul. Să strângem credința în inima noastră totdeauna. Să Îl căutăm cu o inimă sinceră pe Dumnezeu și să ne împrietenim cu El; să comunicăm prin rugăciune atât de mult și atât de sincer, încât să devenim intimi cu Dumnezeu. Nu, nu doar în decembrie, nu doar în Ajunul Crăciunului sau la final de an, ci zilnic.

Cine crede că este cineva, prin puterea lui proprie, se înșală. Cine crede că, dacă în decembrie spunem un ”hai să fim mai buni”, asta ajută la ceva se înșală. Adevărata bătălie se dă în tine, în inima ta și este o bătălie zilnică. Noi suntem tentați să răspundem cu rău. Pornirile noastre nu sunt spre bine. Putem să ne propunem să fim mai buni, mai credincioși, dar fără fapte nu ajungem nicăieri. Fără să căutăm să ne apropiem de Cel ce este sursa dragostei și a luminii, a credinței, nu ajungem departe.

Adevărata credință, adevărata bunătate și dragoste nu rodește doar în decembrie. Ea se sădește pe genunchi, într-o deplină conexiune cu Dumnezeu, zi după zi. Ea se arată și se vede pe chipul omului în fiecare săptămână, lună, anotimp.

Da, e frumos să ne gândim să dăruim în decembrie. E atât de plăcut să auzi oameni care se gândesc să facă un bine celui necăjit. E minunat să auzi oameni care, de Crăciun, vor să se gândească la semnificația acestei sărbători, la mântuitorul nostru, Isus, dar oare cum ar fi dacă am face asta întregul an? Dacă în fiecare lună am căuta să avem dragoste și să dăruim? Dacă în fiecare lună am căuta voia lui Dumnezeu și, desigur, pe Dumnezeu?

Atunci ar fi magic. Îți poți imagina? Oameni frumoși, trăind în armonie, iubind și dăruind, căutând să Îl glorifice pe Dumnezeu în tot ce fac. Chiar magic. Din păcate lumea de afară nu e deloc așa. E un loc crud, întunecat și rece. Așa că dacă ești aici, dacă îți faci timp să citești astfel de versuri, dacă este vreun locșor în inima ta care bate pentru Dumnezeu, decide astăzi să te disciplinezi în rugăciune, să te alături celor care luminează. În lume e destul amar, destul întuneric, destulă răceală și necredință. Știi ce lipsește? Un om ca tine. Un om care dorește să se pună la dispoziția lui Dumnezeu, să răspândească dragoste și lumină. Acel om ești chiar tu, începe de astăzi!

Nu, nu ești singur. Răspândiți prin întreaga lume sunt oameni ca tine, care luptă și cred, care continuă să iubească și să trăiască, luminând și dăruind nu doar în decembrie, ci în fiecare zi.

Lavinia Dance

Show More

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button