DevotionaleFamilie

Îmi va fi bine atunci când îți va fi bine

Să cauți mereu binele celuilalt nu este întotdeuna ușor. Nici măcar atunci când îl iubești. De ce? Pentru că avem o fire care își manifestă adesea egoismul, răutatea, nerăbdarea și iartă greu. Viața în doi este un examen evident pentru firea veche. Și este cu atât mai greu cu cât iubirea de sine este în control. Ce ai vrea să îți facă celălalt trebuie să faci și tu întocmai.

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12). Cum ai putea să faci astfel? Sunt câteva lucruri pe care le-am descoperit că ajută în acest proces.

Să ceri putere pentru a rezista, pentru a birui ispita mâniei, a aprinderii, a certurilor care pot apărea din lucruri mărunte.

Să ceri putere pentru a face cu plăcere binele celuilalt, să porți grija, să aduci un zâmbet, o bucurie, un gest afectiv, chiar și atunci când poate nu ai dispoziția necesară. Viața în doi are provocări multiple. Dacă ai crezut că dorințele tale se vor împlini odată cu trăirea unei vieți împlinite alături de jumătatea ta, află că doar o parte din ele se vor împlini. Dar vor apărea noi provocări.

Să iubești e cea mai mare provocare. Să te dăruiești, să te jertfești, să faci tot ce ține de tine pentru fericirea celuilalt este o provocare a vieții în doi.

Să cauți pacea atunci când, iminent, cel rău îți dă motive să te tulburi. „Cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească” (1 Petru 3:10-11).

Să corectezi cu blândețe, conștientizând cât de diferiți suntem și că obiceiurile dobândite în timp nu se schimbă ușor.

Să te porți cu răbdare… uneori vei avea impresia că îți vei ieși din fire, dar este numai o părere. Nu există ispită mai mare decât puterea omenească. Aici este un test major și vom avea mereu de lucrat.

Să ierți oricând, oriunde și oricât de mult se poate. Niciodată nu lăsa pe mai târziu iertarea. „Fiți și voi buni unii cu alții, miloși,  și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32).

Să lupți pentru binele celuilalt. Nu este destul să-i dorești binele, ci trebuie să și lucrezi la aceasta. Să lupți, pentru că vor apărea piedici pe această cale. Să faci mai mult decât ți-ai fi dorit pentru tine. Este luptă pentru fire, dar este și bucuria ce vine atunci când binele celuilalt devine parte a bucuriei tale. Aici este frumusețea. Dragostea învinge orice obstacol.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:4-7).

Trebuie să fii conștient(ă) de următorul adevăr, care să devină o parte din gândul tău: „În ciuda atacurilor ce vin din firea veche, dorința mea va râmâne întotdeuna binele tău… Atunci când binele tău va fi și al meu, relația va funcționa fără eforturi. Rolul meu este să aduc fericire pe chipul tău, pentru că pot fi o persoană fericită cu adevărat alături de o persoană care este deja fericită. Astfel, „Domnul ne va da și fericirea, și pământul nostru își va da roadele” (Psalmul 85:12).

Simona Mihăescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button