Doamne, învață-ne să ne rugăm!
de Colin Smith
„O! De ai despica cerurile și Te-ai coborî…” (Isaia 64:1)
Biblia menționează câteva rugăciuni extraordinare, iar Isaia 64 este una dintre cele mai fascinante. Este o rugăciune pentru trezire și, deoarece se află în Biblie, noi știm că aceasta este insuflată de Duhul Sfânt. Deseori se spune că cel mai eficient mod de a învăța rugăciunea este să te rogi cu alți oameni. Există un sâmbure de adevăr în asta, dar totodată există și această limitare: dacă înveți să te rogi doar de la alți oameni, niciodată nu te vei putea ruga mai bine decât cei de la care înveți.
Mulți creștini par să atingă un anumit nivel în viața de rugăciune, dar rămân acolo. Totuși, când auzi sau vezi pe cineva care se roagă eficient, vei simți că dorești să crești și tu. Asta s-a întâmplat și cu ucenicii lui Isus. Acești oameni s-au rugat toată viața lor, dar când L-au auzit pe Isus cum Se roagă, au simțit că rugăciunea Lui atinsese un alt nivel, așa că și-au dorit să învețe. I-au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”, iar Isus i-a învățat.
Acest lucru înseamnă că rugăciunea este ceva ce putem învăța. Poți crește în abilități, în limbaj, în credință, în pasiune, în încredere de sine și în eficiența în rugăciune. Avem nevoie să învățăm cum să ne rugăm. Când oamenii scriu despre istoria bisericii americane din zilele noastre, aceștia ar putea afirma că am excelat în programe sau în organizare, dar nu cred că vor spune că am excelat și în rugăciune.
Te simți înțepenit în viața de rugăciune? Simți că ai nevoie/vrei să crești? Dacă-i așa, nu vrei să Îi ceri și Domnului să te învețe?
Articol tradus cu permisiune de pe UnlockingTheBible