de Aurel Cercelaru
Bătaie de ciocan prelungă
Se-aude des în miez de noapte,
Se-aude ziua, dimineața,
Parcă răsună printe șoapte.
Cuptorul e pornit de-o vreme,
Se-ascut unelte arămii
Și focul pâlpâie agale…
Bate ciocanul foițe aurii…
Fierarul, meșter iscusit, cu seama,
Aruncă iar cărbunii-n jar;
Se scutură prelung pe haină
Și bate iar, puternic, iar…
Și aurul, așa foiță, se-ntinde dulce,
Chiar gustos…
Bătaia de ciocan insistă…
Metalul este prețios.
Zgura, cenușa, aburi stranii,
Fibre se țes într-un topit,
Fierbe și clocotește-ntruna,
Cuptorul e de neoprit.
Într-un târziu, spre dimineață…
Ciocanul parcă a amuțit,
S-o fi-ntâmplat ceva la Meșter?
Un fulger parcă m-a strivit…
Alerg, privesc, respir, mi-e teamă,
Picioarele greu mă-nsoțesc,
Bijutierul e-n pericol,
Așa cred eu,
Mă ofilesc…
Și bat la UȘA străvezie,
Și bat, și bat, nu mă opresc,
Inima-mi bate cu tărie,
Dar, brusc, ușor mă liniștesc.
Bijutierul, Meșter mare,
Mă cercetă printr-un oftat,
Îmi zise-apoi, cu-un zâmbet nobil:
Bine-ai venit! Am terminat.
Pe deget așeză inelul,
Strălucitor, imparfumat,
Rubine, diamante și topaze,
Toate aici s-au corelat…
Vino să vezi, aici e totul-
Ciocanul, zgura și cuptorul,
Iar mai aici, în colț sub piatră,
Cenușa, apa și izvorul…
Stau mut, uimit, sunt parcă-n zdrențe,
Dar Meșterul mă copleșește:
INELUL este pentru NUNTĂ,
Mireasa mea… te pregătește!
