Meditatii

Rostul omului

Omul, făcut să fie mai asemănător cu Dumnezeu decât orice creatură, a devenit mai puțin asemănător Lui decât orice creatură

Sura foto: pinterest

„Este groaznic la ce se uită oamenii dacă Îl pierd pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu este în ochii lor, atunci pun pe altcineva acolo; și dacă nu își găsesc plăcerea în închinarea față de Dumnezeul Atotputernic care i-a creat, găsesc altceva la care să se închine.
Dacă cineva nu-L are pe Dumnezeu, trebuie să aibă altceva. Poate bărci, poate bani, până la nivelul de idolatrie, sau mersul la petreceri sau pur și simplu să facă tărăboi. L-au pierdut pe Dumnezeu și nu știu ce să facă, așa că își găsesc ceva de făcut și din acest motiv au fost inventate toate plăcerile vieții.
Dumnezeu l-a făcut pe om pentru a-i reflecta slava, dar, din păcate, omul nu face asta. Florile sunt și acum la fel de frumoase cum le-a făcut Dumnezeu să fie. Soarele strălucește și acum pe întinsul cerului. Se lasă umbrele serii, luna preia frumusețile și ne spune că mâna care ne-a făcut este divină. Albinele încă își adună mierea din floare în floare, păsările cântă o mie de cânturi, iar serafimii încă incantează: „sfânt, sfânt, sfânt” înaintea tronului lui Dumnezeu. Numai omul stă bosumflat în grota lui. Omul, făcut să fie mai asemănător cu Dumnezeu decât orice creatură, a devenit mai puțin asemănător Lui decât orice creatură.
Omul, făcut să fie o oglindă – să oglindească dumnezeirea – își oglindește acum propria păcătoșenie. Stând bosumflat în grota lui în timp ce stelele tăcute își spun povestea, omul, cu excepția înjurăturilor, a lăudăroșeniilor, a amenințărilor, a blestemelor, a râsetelor nervoase și nelalocul lor și a cântecelor lipsite de bucurie, este tăcut înaintea universului” ( A. W. Tozer, Rostul omului).

Când am mușcat din măr, de poftă, am rupt și o bucată din carnea Satanei.
L-am pierdut pe Dumnezeu din vedere, iar odată cu alungarea Lui ne-am pierdut identitatea. De atunci, întunericul pentru noi a devenit lumina. Urâtul a devenit frumos, iar păcatul a devenit binefacere. Trăim pentru plăceri sexuale și materiale, dar sufletul nostru se strangulează, iar inima ne sângerează.

Suntem oamenii ce și-au pierdut rostul. Însă, în același timp, suntem oamenii ce încă își pot găsi rostul.
Dumnezeu ne așteptă, iar lumina demult abandonată de noi încă stă aprinsă în palmele Mântuitorului. O vom primi în momentul în care ne vom întinde brațele spre El. Atunci întunericul va dispărea, iar cioburile oglinzii sparte, în care se oglindea dumnezeirea prin noi, se vor reface ca un puzzle. Oglinda va fi iarăși intactă.

Rostul omului este să fie oglinda dumnezeirii.

Oh, ce rost frumos!

Marilena Mihailescu

 

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button