ExterneMisiune

Familia Cuceuan: Jurnal de misiune, martie 2018

Evanghelia vestită Surzilor – Familia Cuceuan

Romani 15: 20-21
”Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște.”

Dragi parteneri și prieteni,

Îi mulțumim Domnului pentru noul an și vă dorim să aveți parte de un an nou binecuvântat de Domnul. Ne bucurăm că și în anul care a trecut ne-ați fost alături. Dorim ca în această primă scrisoare din anul 2018, să împărtășim din activitățile desfășurate în ultimele luni ale anului trecut, dar și să vă spunem despre câteva din planurile pentru 2018. Privim în urmă cu mulțumire, iar spre viitor cu nădejde. Sunteți parte la toate lucrările minunate ale lui Dumnezeu și la ceea ce El face printre comunitățile de Surzi printre care noi slujim. Dorim să pășiți cu noi în continuare spre un viitor necunoscut alături de un Dumnezeu care cunoaște toate lucrurile și planurile noastre.

Traducerea Bibliei în limbajele semnelor – conferință în Sabadell, Spania

În luna noiembrie ne-am aflat în Spania pentru câteva zile, pentru a participa la o conferință despre traducerea Bibliei în limbajele semnelor. Scopul acestei conferințe a fost traducerea Bibliei și implementarea tehnicilor specifice într-o traducere. Am participat la această conferință alături de membrii echipei de Traducere a Bibliei pentru Surzii din România (TBSR) și de alți participanți Surzi din peste 10 țări din Europa, dar și din alte țări din lume. Dăm slavă Domnului pentru părtășia minunată de care am avut parte într-un context multicultural, și pentru cunoștințele acumulate.

Conferința ”Flacăra Pasiunii pentru Misiune” din București

În perioada 1-4 decembrie 2017 ne-am aflat în București unde am fost găzduiți de către Biserica Baptistă Sfânta Treime și am luat parte pentru două zile la conferința ”Flacăra Pasiunii pentru Misiune”. Au fost participanți de diferite vârste și ne-am bucurat că frați și surori de la biserica Surzilor din București au acceptat invitația de a fi parte la această conferință și să afle despre lucrarea pe care o facem și despre proiectul de traducere care se desfășoară acum pentru Surzii din România. Prin prezentarea lucrării și slujirea ca interpreți am experimentat mâna lui Dumnezeu cum atinge inimile celor prezenți. Mai multe persoane au decis să se implice în lucrarea de traducere a Bibliei pentru Surzi într-un fel sau altul.


Detalii…

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button