Eşti pregătit…?

In Devotionale, Editoriale

nasterea in grajdSuntem aproape de sărbătorile de iarnă, şi parcă, din senin toţi oamenii par atȃt de preocupaţi încȃt unii spun că nu mai au timp nici să respire. Fug în stȃnga, în dreapta, cumpără, se aprovizionează cu cele mai bune bucate, marketurile îşi fac plinurile în depozite, restaurantele şi marile supermarket-uri fac reduceri atractive, satele, comunele şi oraşele sunt împodobite bine şi frumos, si totuşi, pentru ce oare le fac astfel? Unii îţi răspund că trebuie să se pregătească pentru că aşa este de crăciun, alţii spun că e o oportunitate de a face bani mai multi, alţii poate nu au nici habar de ce se întȃmpla, si o categorie mică de oameni se pregătesc să îl sărbătorească pe acela care a venit în lume ca să ne salveze pe noi de la pierzare.

Da, e adevărat că majoritatea spun că sărbătoresc venirea Mȃntuitorului, dar totuşi de multe ori nu ştim cum să o facem corect. Prinşi de freamătul lumii, de pregătirile meselor îmbelşugate, uităm de esenţa sărbătorii, şi sărbătoritul nostru poate nici nu îl avem ca musafir special.

Privind la evenimentele din întreaga lume ce s-au petrecut în ultimile cȃteva luni, nu pot să stau nepăsător şi să nu te întreb iubit pămȃntean, care este pregătirea ta spirituală cu privire la plecarea ta din lumea aceasta!? O întrebare retorică, parcă nefirească la momentul acesta cȃnd toţi se bucură de ceea ce ochii pămȃnteşti văd, dar totuşi întrebarea trebuie gȃndită şi frămȃntată bine, deoarece sărbătoritul nostru din perioada aceasta, vrea să ştie mai mult cum te-ai pregătit pentru El, cum eşti de fericit cȃnd auzi că va veni vremea să te întȃlneşti cu el pe norii cerului cȃnd El va veni cu adevărat, sau dacă chiar mai devreme te la chema la El, eşti pregătit?

Te-ai pregătit pentru trupul acesta, în prag de sărbătoare, dar pentru viaţa spirituală ai rămas falimentar. Ce-ar fi oare dacă pregătirea aceasta spirituală ar fi la fel de bogată ca şi pregătirea pămȃntească pentru aceste sărbători? Am fi mai buni tot anul, am auzi de bolnavi vindecati, orbi care văd, şchiopi care umblă, morţi cum înviază, şi multe lucruri pe care sărbătoritul nostru ne-a spus căci cu El le vom putea face!

“Se naşte azi Isus, pentru a cȃta oară…” şi ce i-am cere noi să ne dăruiască? Averi, măreţie, fală sau renume?

Trăim într-o lume degradată, o lume neagră la suflet care încearcă să distrugă tot ceea ce Dumnezeu a creat în om, să sucească minţile oamenilor cu cele mai grele înşelăciuni, şi totuşi, avȃnd pe Dumnezeu de partea noastră, vom ieşi biruitori. Să nu uităm de ceea ce suntem, de cine am fost chemaţi la lupta spirituală, şi ce avem de făcut mai departe pe acest pămȃnt.

Eşti pregătit…?

You may also read!

Limba lui Kuttan

Dragostea lui Hristos este simplă. Nu are nevoie de apologetice să o apere. Am scris această notă în onoarea

Read More...

Nu există bunătate separat de Dumnezeu

Unii oameni cred că Dumnezeu este mânios aproape tot timpul și că îndurarea Lui ține doar un moment, dar

Read More...

Există viaţă după moarte?

Să presupunem că am putea vorbi cu un embrion şi i-am spune că viaţa pe care o duce în

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro