Devotionale

Stăpânirea şi autoritatea pe care o are Satan în prezent

imagesSatan încă are dreptul şi puterea de a stăpâni (Coloseni 1:13; Fapte 26:18). Sunt şi fiinţe spirituale căzute care se află sub controlul lui Satan şi care îl ajută în planurile şi în scopurile lui mârşave (Matei 25:41; Apocalipsa 12:7). Isus Cristos Însuşi l-a numit pe Satan prinţul acestei lumi (Ioan 12:31; 14:30: 16:11). Puterea lor va fi zdrobită în cele din urmă, iar ei vor fi aruncaţi în iazul cu foc (1 Corinteni 14:24-26; Apocalipsa 19:20 şi 20:10-15).

Satan poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu şi i se poate împotrivi (1 Tesaloniceni 2:18). Puterile întunericului îl pot ataca pe copilul lui Dumnezeu în mod direct (Iacov 4:7l 1 Petru 5:8; 1 Corinteni 15:32)prin intermediul celor ce nu sunt ai lui Dumnezeu (Apocalisa 2:10). Creştinul însuşi poate să îi acorde duşmanului această şansă. Faptele firii pământeşti, după cum sunt amintite în Galateni 5:19-21, pot fi descriese ca fiind lucrarea diavolului. Practicând aceste păcate în viaţa noastră, puterile demonice pot făuri un atac împotriva fraţilor noştri de credinţă.

Din păcate, credincioşii pot fi răniţi şi pot chiar muri în urma unor atacuri ca cel în care Pavel a fost lovit cu pietre (Fapte 14:19-20) şi în accidente de maşină. Sunt astfel de accidente în care implicarea lui Satan este vizibilă.

Dumnezeu Tatăl a pus deja orice domnie şi autoritate, fie ea umană ori spirituală, sub autoritatea supremă a Fiului Său, Isus Hristos (Matei 28:18, Efeseni 1:20-23; Coloseni 1:16-18; 1 Corinteni 15:24). Deşi în zilele noastre noi nu vedem domnia lui Isus instaurată pe deplin, Scriptura ne spune că El trebuie să domnească până îi va pune pe toţi duşmanii Săi sub picioarele Sale (1 Corinteni 15:25). Ziua aceea va veni, “pentru că este scris: “Viu sunt Eu, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă Îl va mărturisi pe Dumnezeu:” (Romani 14:11).

Cum a ajuns Satan prinţul acestei lumi? Satan a spus că împărăţiile acestei lumi i-au fost date lui. Ce a spus Satan este adevărat. Primii noştri părinţi i-au dat această autoritate. Înainte de a păcătui, Adam şi Eva aveau dreptul de a stăpâni (Geneza 1:28), dar când au păcătuit şi-au pierdut dreptul moral şi autoritatea spirituală de a guverna creaţia. Păcatul i-a deschis lui Satan uşa de a intra în lume. Niciun om nu a avut vreodată autoritate asupra lui Satan înainte ca Isus să vină ca Om pe pământ.

Citate luate din cartea “Revendicarea teritoriului” de Ken Hepworth

Show More

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close