Editoriale

Să nu uităm cine suntem

Baby_MirrorÎn anumite circumstanţe din viaţă uităm cine suntem. Uităm că suntem copii de Dumnezeu și că trebuie să ne comportăm ca atare. Suntem prea prinși în mersul acestei lumi, lasăm îngrijorarea și mania să ia locul păcii și bunătaţii. Uneori mă surprinde cât de repede cădem în plasa propriilor interese și în nepăsare faţă de propriile greșeli doar pentru că ni s-a făcut o nedreptate sau pentru că am fost ispitiţi. De aceea, trebuie să facem zilnic un exerciţiu de memorie și să ne amintim cine suntem și cum trebuie să ne comportăm.

Știu că lumea din jurul nostru scoate ce-i mai rău din noi… că ne e greu și că nu-i la modă să fii correct și cinstit, să spui adevărul și să nu profiţi de pe urma altora, dar cine a zis că acestă cale va fi ușoară? Chiar și Isus a zis că e o cale strâmtă și că puţini o aleg. Suntem diferiţi de lume și nu e bine să uităm asta. Mulţi dintre noi suntem atât de orbiţi de lumea aceasta că atunci când auzim o predică care să ne scoată din adormirea noastră, deranjează auzului și în loc să ne pocăim mai mult ne împietrim.

Am impresia că suntem mult mai buni la a ne gasi scuze și a da vina pe alţii când cineva ne cere socoteală pentru ceva. Hai să nu mai fim atât de lași și să ne trăim viaţa la maximul de potenţial. Dișciplina este una din lucrurile foarte de folos. Trebuie să ne formăm o dișciplină în rugăciune, post și în studierea Scripturii. Noi aparţinem lui Dumnezeu și ce suntem noi trebuie să arate lucrul acesta… altfel: “un pom bun nu poate să aducă roade rele”. Și să nu ne batem joc de titlul care ni s-a dat prin credinţă, acela de fii de Dumnezeu. Așa că spun și eu ca Pavel:”faceţi dar fapte vrednice de pocăinţa voastră.” Domnul să ne ajute.

Iar dacă ne uităm și știm ce ar trebui să fim și ne vedem departe de acel “eu”, să ne uităm la noi înșine prin credinţă și să rostim peste noi ceea ce suntem în Hristos. Noi suntem victorioși, plini de dragoste, iertători și cu toate roadele Duhului Sfânt; asta trebuie să proclamăm peste noi zilnic și cu ajutorul lui Dumnezeu să și fim așa.

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button