Senzualitatea, puterea de a te distruge pe tine și pe cei din jur

In Adolescenti, Editoriale

senzUna din ispitele majore din ziua de azi este sensualitatea și cred că fiecare om se confruntă cu aceasta. Prima din capcanele senzualităţii este să-ţi distrugă integritatea, să te facă să îţi compromiţi gândirea și apoi comportamentul într-un mod josnic pentru statutul de fiu de Dumnezeu. Din păcate ispitele sexuale nu numai că nu mai sunt o rușine pentru societate, dar sunt și promovate de radio, televiziune și multe alte mijloace, astfel, pofta crește din ce în ce mai mare și aceste dorinţe nu încetează să îţi ceară tot mai mult în timp ce te golesc de Dumnezeu. De aceea te simţi mereu mai gol și mai nefericit.

A doua capcană este să fii tu cel “atractiv”. Dar acesta capcană nu poate fi lansată dacă nu ai căzut în prima. După ce începi să gândești și să privești greșit din punct de vedere sexual, acum ești pregătit pentru a doua capcană: să fii tu cel care ispitește pe ceilalţi. Dorinţa de a fi apreciat îi conduce pe mulţi tineri, crescuţi în biserică, să devină tot mai atrăgători din punct de vedere fizic CU SCOPUL de-a momi sau corupe alţi tineri sexual.

Un prim sfat este să îţi umpli mintea cu gândirea lui Dumnezeu, să vezi cât de periculos este păcatul sexual pentru sufletul tău, ce capcană teribilă este și ce consecinţe groaznice aduce asupra sufletului și trupului tău. Senzualitatea este mai rea ca joaca cu focul; te poţi juca chiar cu mântuirea sufletului tău. Senzualitatea te desparte de Dumnezeu, pentru că asta face fiecare păcat. E ca și cum i-ai da unui om nechibzuit un obiect de mare valoare, el l-ar sparge și ar face să nu mai valoreze nimic. Așa este atunci când dai mintea și trupul tău păcatelor sexuale. Păcatul își bate joc de tine și îţi fură valoarea. Deci nu e o alegere prea bună, nu?

Al doilea sfat este legat de stima de sine. Tu ești cineva și ai valoare deoarece așa te-a făcut Dumnezeu. Lumea nu știe să preţuiască lucrurile cu adevărat importante, așa că nu căuta aprecierea și atenţia ei. Este mult mai de preţ să fii apreciat de Dumnezeu și de tot cerul pentru că biruiești aceste ispite, decât să fii “apreciat” (batjocorit) de lumea asta murdară. Tu nu ai nevoie de o plăcere trecătoare care să te satisfacă, ci de o gândire și o inimă curată. Tu nu trăieșţi pentru tine, ci pentru a face pe plac lui Dumnezeu. Tu ai nevoie de Dumnezeu în fiecare secundă mai mult decât ai avea vreodată nevoie de toate plăcerile lumii la un loc. Nu lăsa conștiinţa ta să se murdărească, ci păstrez-o curată pentru Iubitul inimii tale.

Mereu e vorba de scopul tău, de comora ta… căci inima ta (gândirea și faptele tale), vor urmări ceea ce iubești tu cu adevărat. Dacă ești cu adevărat copil al lui Dumnezeu, te vei întoarce…

You may also read!

Cine este Dumnezeul tău?

Trupurile noastre au nevoie de odihnă zilnică. Am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și la fel,

Read More...

„Sufăr de o formă rară de cancer osos”, povestea lui Stoica Alexandru

Nume si prenume: Stoica Alexandru Varsta: 4 Localitatea: Lupeni Diagnostic: Sarcom Ewing sacrat stadiul 4 Suma necesara: 7000 Euro

Read More...

„Descoperă-ţi chemarea ta ca şi lider în domeniul profeional” (30 iunie – 02 iulie, Cluj, România)

Ești un tânăr profesionist cu vârsta între 22 și 35 de ani și lucrezi într-un mediu profesional? Atunci acest

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro