Timpul
Zi de zi, clipă de clipă ne stresăm, ne întrebăm de ce aşa şi de ce nu altfel, ne dorim, tânjim după multe, vrem să avem, să fie al nostru, vrem sa fim noi cineva. Dar mă întreb ce se întâmplă când eul nostru este pe tronul inimii noastre? Ne apropiem noi oare aşa mai mult de Dumnezeu?
Stăteam de vorbă cu cineva zilele trecute, şi tot discutând despre creaţie şi Dumnezeu, persoana respectivă mă întrebase: „Când va fi sfârşitul umii?” Eu i-am răspuns că nimeni dintre noi, nu ştie asta, însă ce pot să spun e că cu cât trece încă o zi, şi încă una, ne apropiem de acea venire a Mântuitorului, a Judecătorului.
Cât de mult realizăm că avem nevoie de Dumnezeu? Mă întreb dacă ne-am pus măcar o dată această întrebare. Ei bine, avem mare nevoie. Cum putem pur şi simplu ca înainte să ne aşezăm capul pe pernă să şoptim rapid şi uşor:”Doamne îţi mulţumesc pentru această zi” când noi nici măcar nu L-am chemat la începutul zilei să fie cu noi? Atât de uşor ne lăsăm înşelaţi!
Zi de zi, clipă de clipă, trebuie să învăţam să spunem păcatului pe nume! Ce este alb e alb, iar ce este negru este negru. Culoarea gri este culoarea celui înşelat. Vrei să fi în acea categorie? Ne-am obişnuit să amestecăm păcatele „mici” cu obiceiurile zilnice. NU! Asta nu e bine pentru un creştin! Dacă a copia la un test e păcat, atunci şi a privi unde nu trebuie e un păcat! Lista continuă, şi din păcate e lungă…
Zi de zi, haideţi să fim albi, cât mai strălucitori! Pentru că avem pe Cineva căuria îi datorăm totul!
Zi de zi, haideţi să îl lăsăm pe Dumnezeu să strălucească în noi. Va putea oare? Îl vei lăsa?