Devotionale

Ne este nouă dor de El?

Mă plimb pe stradă şi privesc zăpada cu străluciri de diamant. Zâmbesc. Gândul îmi zboară rapid, lăsându-se purtat pe aripile vântului şi adulmecând uşor spre El. Îl pot vedea pe Isus cum îmi prinde gândul în palmele Sale ce poartă semnele piroanelor ce L-au ţintuit pe cruce. Îmi citeşte gândurile, iar pe spatele lor sunt sentimentele aşternute. Zâmbeşte şi Îl pot vedea cum plânge, de dorul meu. Încep să plâng şi eu. Cu lacrimi în ochi, Îl implor Să vină, din toată inima mea. Ce pot face, îmi este atât de dor de El! Lacrimile-mi curg şiroaie pe obraji, dar ele nu se pot compara cu lacrimile Sale sfinte.

Stau şi mă gândesc cât de mult Îi simţim noi dorul. Câte lacrimi vărsăm după El. De câte ori L-am implorat să vină după noi? Sau am făcut asta doar când nu am mai avut scăpare din problemele noastre şi am zis că cea mai bună scăpare este, da, ai ghicit: moartea! Suntem noi entuziasmaţi când auzim de numele Isus? Ne gândim ce putem face pentru a ne apropia mai mult de El? Pe Isus Îl putem surprinde cu multe lucruri. Spre exemplu, putem să ieşim la o întâlnire cu El. Uau, ce romantic sună! Adevărul este că avem un Isus tare romantic, care tânjeşte să petreacă tot timpul cu noi. Numai că, ne este oare nouă dor de El?

Ştiu că poate uneori nu ni se pare deloc romantic ori distractiv să petrecem timp în rugăciune, când l-am putea petrece în orice altă parte. Sau probabil credem că Isus nu poate concura cu o relaţie! A-ţi fi dor de Isus înseamnă a-L căuta din toată inima ta. A dori să-L cunoşti tot mai mult. A tânji să-I auzi bătaia inimii Sale. Ştiu, poate sună pentru unii absurd ori abstract. Poate aşa şi este. O relaţie cu Isus îţi taie răsuflarea şi întrece peste măsură orice idilă pământească. Dorul după Isus nu se compară cu dorul după ceva sau cineva. A-ţi fi dor de Isus înseamnă a-ţi fi dor de Cer, a tânji să trăieşti numai prin şi pentru El. Ştiu, ţi se pare că vorbesc aberaţii. Ei bine, vorbesc şi scriu din proprie experienţă. Da, mor de dorul Său! Dar ştiu că mai am de aşteptat. Şi Îl aştept cu credincioşie. Tu?

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close