Membrii unui grup creştin din Calgary au fost perturbaţi de la colindat şi citirea Bibliei în atriumul Primăriei, când poliţia şi funcţionarii securităţii au arestat o parte din membri, acuzându-i de violare de domiciliu, raportează Life Site News.
Oficialii oraşului susţin că grupul a fost avertizat anterior, la un eveniment similar, că trebuie să se aplice o permisiune pentru organizarea evenimentului în clădirea Primăriei.
„Aceştia nu au optat pentru permisiune şi au fost notificaţi după evenimentul de săptămâna trecută”, a afirmat Owen Key, director zonal al companiei de securitate Calgary Herald. „Ei au repetat şi azi, neoptând pentru depunerea unei cereri care să fie aprobată, alegând să îşi susţină programul în atriumul Primăriei”.