Am mers de mai multe ori la mama unei colege ca sa-mi tricoteze ceva. Ma duceam la probă cu multă placere, pentru că de fiecare dată era un prilej bun de a-L marturisi pe Domnul in familia aceea. Mama colegei mă asculta cu atentie si, uneori, chiar plangea. Intr-o seară, la ea acasă erau copiii mai mari cu sotiile. Am inceput sa vorbim, ca de obicei, despre nimicuri, dar am fost rugata să le vorbesc de Dumnezeu. În timp ce vorbeam, au venit toţi şi s-au asezat pe scaune in faţa mea. M-au ascultat cu atenţie, mi-au pus întrebari din Biblie, au vrut sa ştie mai mult. Pentru mine a fost o mare bucurie sa pot vorbi despre lucrarea lui Dumnezeu. În tot acest timp, însa, soţul gazdei se agita intruna. Deşi de felul lui era un om manierat, fusese ofiţer în armată, în seara aceea parcă pirduse busola. Căuta cu tot dinadinsul să ne distragă atenţia si să ne antreneze in glumele lui. Nu mai stia ce să inventeze. Fugea de colo-colo prin casă si mă întrerupea mereu cu glume care nu-şi aveau rostul. Facea chiar lucruri neobisnuite pentru un om de varsta lui. Astfel, la un moment dat, a pus un ou într-o lingură si a început sa-l plimbe în goană prin casă. Vroia sa mă supere, sau să mă oprească să mai vorbesc. A fost singura persoană care nu a ascultat nimic. Pentru că sunt obisnuită cu comportamentele ciudate ale elevilor, nu m-am supărat pe el. La plecare, familia m-a condus cu simpatie şi a căutat să-l scuze pentru cele făcute. Eu le-am spus că indiferent de ce a fost, Dumnezeu îl iubeste si pe el. Si am plecat. Peste cateva zile, am primit un telefon de la acest om, care a vrut neaparat să mă vadă. L-am chemat la noi acasă, iar el a venit si a început sa-mi povesteasca cu lacrimi în ochi necazurile care s-au abătut în ultima perioadă peste familia lui. Nu mi-a fost uşor să văd un bărbat plângând, dar, într-adevăr, pe capul lui se îngrămădiseră multe. Mi-a spus ca, imediat dupa plecarea mea, au urmat pentru el numai supărări. Copilul cel mic s-a înbolnavit grav şi l-a luat Salvarea. Pe băiatul cel mare l-a prins politia cu o neregulă în trafic si i-a luat carnetul. În casă i s-a stricat un aparat scump şi a trebuit să plătească o reparaţie la fel de scumpă. O inspecţie venită la serviciu a adus o sanctiune gravă soţiei. …El nu mai stia ce sa facă. Cum de au tăbărât atâtea supărări peste el? Întreba mereu:
-Unde este El? Unde este Dumnezeu? Cum de lasă atâtea necazuri peste sufletul meu?
-Dumnezeu este tot pe tronul Lui si domneşte. Nu El a lăsat aceste suferinţe peste dumneata. Ţi le-ai provocat singur, atunci când te-ai sumeţit să vorbeşti necugetat la adresa Lui. El nu a făcut decât să-Şi tragă mâna ocrotitoare de pe dumneata şi ai vazut ce s-a întamplat. Ai intrat singur şi de bunavoie sub puterea Satanei. Mare bucurie i-ai facut!
-Nu înţeleg ce vrei sa spui. Eu doar glumeam. Este acesta un păcat? Cu ce L-am supărat pe Dumnezeu?
-Păi, nu râdeai dumneata de mine si nu spuneai ca nu există Dumnezeu cand vorbeam de El? Nu căutai mereu să mă întrerupi?
A fost foarte atent la cuvintele mele. M-a ascultat şi şi-a dat seama că atitudinea lui persiflantă la adresa celor sfinte declanşase toate acele necazuri. Întrecuse măsura , glumele lui merseseră prea departe. Despre Cel care este de trei ori sfânt, nu se cade sa glumim. Despre numele lui Dumnezeu nu putem vorbi decat cu profundă reverenţă. Singurul sfat pe care am putut să i-l dau a fost de a-şi cere iertare pentru vorbele lui nesăbuite. Se pare că el a înteles şi a crezut. I-a plăcut mai ales faptul că poate fi iertat. Şi nu e de mirare, având în vedere cariera lui militară, unde nu se poate vorbi de asa ceva. Doamne, Îti multumesc pentru că nu oboseşti iertându-ne!
©Cuvântul Adevărului
