Familie

Dispare dragostea din cuplu după trei ani?

Ajuns la biroul in care imi petrec cea mai mare parte a programului de muncă, primul lucru pe care îl fac este sa deschid messengerul. Șeful meu poate să vă confirme (sper) că nu sunt unul dintre acei lucrători care își pierd vremea, adâncindu-se în tot felul de discuții interminabile. Dar, mess-ul meu va fi deschis toată ziua dintr-un motiv aparte: la celălalt capăt se găsește Dana, soția mea. Să îi pot scrie măcar o dată la ceva vreme că o iubesc și să am posibilitatea asta permanent la îndemână mă face să mă simt mai aproape de ea. Pentru că cele 9-10 ore în care sunt plecat de acasă mă împing să experimentez un dor nebun, realmente…

Acum citesc în Adevărul… o minciună, dintr-un studiu care zice că ”Dragostea dispare din cuplu după trei ani ”. Pe bune? Noi am trecut de ceva vreme peste acești primi trei ani. Bine că distinșii cercetători nu au luat și familia Zaharia la întrebări: le-am fi stricat bunătate de studiu! Sau le-ar fi trecut prin cap să redefinească acest concept, să vadă ce trece, de ce și la cine. Pentru că, deși sunt exemple la modă, Oana și Pepe, Irinel și Moni ori alții ca ei, nu sunt tocmai etaloanele în ceea ce privește relația sănătoasă de cuplu.

Dragostea noastră nu a trecut și am așa un feeling că nici nu o va face, deși sunt mult mai chel, deși nu mai am cele 55 de Kg de la 22 de ani, deși îmbătrânim (frumos) cu fiecare an care trece. Aș putea spune că, dimpotrivă; ea este mult mai matură acum, mai stabilă, mai aproape de esență. Pe măsură ce anii trec, folosesc tot mai rar pronumele personal ”eu”, înlocuindu-l, pe negândite, cu ”noi”. Tot mai mult îmi doresc să fiu acela care îi dăruiește zâmbere și bucurii, să o știu aproape, mereu, să dăruiesc de la mine pentru fericirea ei . Lucky me, sentimentele sunt reciproce.

Vă încurajez să credeți ceea ce este scris în 1 Corinteni, cap. 13:

Scris de: Cuplul Crestin

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button