Îți pasă de România?

In Articole

Am fost șocat astăzi să citesc că prima lege care s-a dat, după căderea comunismului în România, a fost legalizarea avortului (25 decembrie 1989). Astăzi îi vedem consecințele: peste 17 milioane de avorturi înregistrate în perioada 1989 – 2010, și suntem pe locul 1 în Europa. Învățăm ceva din asta?

Un alt lucru despre care am auzit în zilele trecute, este că România a fost a doua țară după Germania care a ucis cei mai mulți evrei la holocaust. Germania a fost judecată pentru holocaust, și-au cerut iertare pentru ceea ce au făcut. Nu știu dacă România a făcut acest lucru vreodată.

Vedem în istorie că în majoritatea cazurilor, un imperiu sau o împărăție s-a destramat din interior. Erau oameni dornici de a conduce, de a domina pe ceilalți, multă mândrie era pusă în joc, și asta aducea dezbinare, și erau vulnerabili la atacuri.

Astăzi ne judecăm cu cei care ne conduc cultele sau alianțele noastre. (Alegeri în Cultul Penticostal). Facem judecăți, îi considerăm că s-au lepădat de noi și îi dăm afară pe cei care se asociază cu alții (cazul Iosif Țon și Stăjerii). Criticăm pe cei care ne pun făță în făță cu realitatea istoriei, și nu ne întoarcem înaintea lui Dumnezeu, să cerem iertare pentru ei așa cum a făcut Daniel (Răscumpărarea memoriei). Împlicați în dezbaterile neterminabile pe care le avem în grădina noastră, suntem ca și creștinii din primele secole, care aveau dezbateri despre “câți îngeri pot să stea pe vârful unui ac”, în timp ce islamul și alte mișcări i-au “cucerit”.

Mă doare pentru România, mă doare pentru evanghelicii care le este frică să își spună cuvântul când se votează legi în Parlament care nu corespund cu legea lui Dumnezeu. De cele mai multe ori ne vedem prea mici, nu ne interesează, sau nu ne pasă de ceea ce se întâmplă în România.

Dumnezeu ne-a dat o responsabilitate pentru acestă țară, ne-a dat o responsabilitatea pentru prietenii noștri, o responsabilitate care trebuie să o împlinim. Credem cu toți că omul are o valoare imensă, o valoare pe care i-a dat-o Dumnezeu. Suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Purtăm în noi imaginea lui Dumnezeu. Din cauza asta ar trebui să ne pese, să acționăm împotriva avortului, împotriva prostituției, împotriva legalizării casatoriilor între homosexuali, împotriva

Criticăm guvernul, criticăm parlamentul și președenția, dar nu facem nimic pentru a vedea o țara schimbată. Trebuie multă rugăciune, dar nu ajunge doar rugăciunea. E nevoie de acțiune. Responsabili de acestă schimbare suntem noi, în mod special evanghelicii, care susținem că suntem născuți din noi. Te-ai întrebat vreodată ce poți face ca țara să meargă mai bine? Sau doar la tine te gândești, cum să îți meargă ție mai bine?

De: Vio Pop

You may also read!

Un ajutor pentru Evanghelia Luca – familia Taciuc

Dragi fraţi şi surori, rude apropiate, iubiţi prieteni, Fie ca Domnul Isus să vă binecuvânteze în tot ceea ce

Read More...

Îndrăzneala şi puterea credinţei

Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Hai să trecem la straja acestor necircumciși; poate că Domnul va lucra

Read More...

O dovadă a vieţii eterne dincolo de moarte

Stând singur undeva, îţi poţi imagina lucruri foarte diverse: că eşti preşedintele S.U.A, că eşti secretarul O.N.U, că eşti

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Mobile Sliding Menu

© 2010 - 2017 Total Schimbat.ro |Termeni si Conditii

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro