Un om a murit subit…Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-Se de el cu o valiză în mână.
– Fiul Meu, e timpul să mergem.
Omul L-a întrebat:
– De ce așa curând? Aveam atâtea planuri…
– Îmi pare rău, fiule! Dar…acum este momentul plecării tale.
– Dar ce ai în valiză?
– Ceea ce ți-a aparținut!
– Ce mi-a aparținut? Vrei să spui…lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule. Dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ți-au aparținut niciodată. Aparțineau pământului.
– Atunci…sunt amintirile mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ți-au aparținut niciodată. Aparțineau timpului.
– Atunci…talentele mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ți-au aparținut. Aparțineau circumstanțelor.
– Atunci…prietenii mei…membrii familiei mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici ei nu ți-au aparținut. Aparțineau drumului tău prin viață.
– Dar soția și copiii mei?
– Îmi pare rău, fiule, însă nici chiar ei nu-ți aparțineau. Aparțineau inimii tale.
– Atunci…trupul meu?
– Nici acesta nu ți-a aparținut niciodată. Aparținea țărânei.
– Atunci…e sufletul meu?
– Îmi pare rău, fiule, dar sufletul…sufletul nu ți-a aparținut niciodată. Sufletul tău Îmi aparținea Mie.
Disperat, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu și o deschise.
Era goală!!!
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul Îl întrebă pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodată nimic?
– Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale.
Deci, ia aminte:
Viața reprezintă doar momente. Momente care sunt numai ale tale. Bucură-te din plin de ele!
