Articole

Gata de a Sluji

Stanley Jones s-a predat Domnului la vârsta de 17 ani. La 23 ani a primit chemarea să meargă misionar în India. El a îngenuncheat şi a acceptat chemarea. După 50 de ani a îngenuncheat din nou în aceeaşi cameră şi a zis: „Doamne, îţi mulţumesc că acum 50 de ani mi-ai spus să merg în India. Dă-mi posibilitatea să aleg şi voi face aceeaşi alegere, cu condiţia ca unde am fost necredincios, acum să fiu credincios. Tu niciodată nu m-ai părăsit”.

La 88 ani a paralizat şi nepoata 1-a întrebat: „Bunicule, dacă ar fi să poţi face alegerea, ai merge iarăşi ca misionar, chiar dacă eşti paralizat?” Şi el a răspuns: „Ana, aş alege nu numai o dată, ci de multe ori”. Şi ea a zis: „Cam de câte ori?” „Spune orice număr şi eu sânt gata, căci El niciodată nu m-a părăsit. Eu nu L-am urmat fiindcă n-am fost paralizat, ci fiindcă prin rănile Lui am fost vindecat.”

Tags
Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Close
Back to top button
Close
Close