Interviu cu Dorel Ungureanu
Acest pahar de băutură a început să pună stăpânire pe mine.
Am ajuns să consum atât de multe băuturi alcoolice încât pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns să iau o lamă … am vrut să-mi pun capăt zilelor. M-am tăiat cu tot cu cămaşă, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram în comă alcoolică. Sângele curgea şiroaie.
După căsătorie am început să scot afară dinlăuntrul meu ceea ce era rău. Am chinuit-o mult pe soţia mea. A dus o viaţă groaznică, i-am făcut viaţa un iad.
Plăcerea şi satisfacţia mea era în anturaje, cu prietenii mei, cu femei uşoare, cu tot felul de lucruri care îmi dădeau mie satisfacţie.
„Tu eşti a mea nădejde Isuse, Domnul Meu;
În vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu.
În tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai,
Cu tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în rai.”
Am înţeles atunci că Domnul Isus îmi poate schimba viaţa, dar nu-mi venea să cred, când ştiam atâtea vicii pe care le aveam: beţie, fumat, femei uşoare, jocuri de noroc.
„În sfârşit sunt fericită! Cred că nu vei mai avea niciodată, nu vei mai merge la femei uşoare şi vei petrece tot restul vieţii tale împreună cu familia ta.”
“În nimeni altul nu este mântuire, decât în Domnul Isus Cristos.”
Dar aici în ţara noastră, trec adeseori pe stradă şi mă uit, oameni distruşi de alcool, oameni în mocirlă, oameni care şi-au pierdut umanitatea. Fiecare suntem oameni şi avem ceva omenesc în noi. Dar când apuci să o iei pe calea alcoolului, atât de jos te cobori încât cobori sub nivelul unui animal.
„Dacă şi mie mi se acordă această şansă şi pot să fiu iertat şi aş putea să încep o viaţă nouă … ce mă împiedică să fac lucrul acesta?”
Nu am băut o săptămână, dar pofta cea năpraznică din nou s-a născut în mine.
Dar ca să uit ce făceam, continuam să beau iarăşi. Credeam că-mi înec necazul. Dar de fapt eu mă înecam pe mine însumi şi îmi puneam capăt zilelor.
Soţia mea este bucuroasă şi fericită: nu mai beau, nu mai umblu la femei uşoare, nu mai plec în anturaje cu băieţi, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasă, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasă de felul în care trăiesc.
Reporter:
Băutură, comă alcoolică, jocuri de noroc, minciună, desfrâu, bătăi – acestea au fost câteva dintre coordonatele pe care s-a desfăşurat viaţa lui Dorel Ungureanu.
Dorel, spune-ne istoria ta.
Dorel Ungureanu:
Sunt din comuna Vama, judeţul Suceava. Am crescut într-o familie de creştini ortodocşi, am copilărit împreună cu fraţii mei. M-am bucurat foarte mult de viaţa din copilărie pe care am petrecut-o alături de familia mea.
De la tatăl meu am învăţat multe lucruri bune, dar din nefericire mai târziu mi s-a spus să iau un pahar de alcool pentru a avea poftă de mâncare.
Reporter:
– Împreună cu colegii, cu prietenii cu care mergeai la muncă.
Dorel Ungureanu:
Da. Am început să “ne antrenăm” – un pahar azi, un pahar mâine. Acest pahar de băutură a început să pună stăpânire pe mine. Încă eram fraged, aveam vârsta de 14 ani.
La liceu am intrat într-o echipă de zugravi, dar era o echipă de beţivi. O echipă de oameni pierduţi. Zi de zi consumau băuturi alcoolice, fumau, jucau jocuri de noroc.
Am observat că foarte uşor am început să iau din nou un pahar azi, un pahar mâine. Am început să bem tot mai mult, din ce în ce mai mult. În timpul în care ne făceam serviciul în acel internat, am descoperit că acei meseriaşi erau băutori fruntaşi.
Nu mi-a trebuit mult timp pentru a ajunge exact cum erau ei. Pentru că natura mea păcătoasă şi fiinţa mea era foarte slabă şi era înclinată tot mai mult spre acest domeniu. Am ajuns foarte rău.
Apoi am plecat la armată. În ultimele zile de armată un tânăr venit în unitate a vrut să-mi povestească despre Isus. Nu l-am ascultat prima dată. Dar a doua oară ceva în mine a dorit să asculte acele cuvinte.
Mi-a plăcut. Mi-a vorbit despre Isus şi mi-a spus că Domnul Isus ar putea să-mi schimbe viaţa. Eu i-am povestit despre trecutul meu tragic. L-am ascultat cu mare dragoste, dar degeaba.
M-am eliberat din armată şi am plecat din nou acasă. Am ajuns să consum atât de multe băuturi alcoolice încât pe data de 1 ianuarie 1993 am ajuns să iau o lamă … am vrut să-mi pun capăt zilelor. M-am tăiat cu tot cu cămaşă, cu tot cu pulovere. Am fost dus de un prieten la spital, dar eram în comă alcoolică. Sângele curgea şiroaie.
Când mi-am revenit, mi-am pus în gând să nu mai consum nici un fel de băutură alcoolică. Dar degeaba. Din nou am eşuat. Nu am băut o săptămână, dar pofta cea năpraznică din nou s-a născut în mine.
Reporter:
Cum era pofta după alcool? Ca o sete? Ce simţeai atunci când vroiai neapărat alcool?
Dorel Ungureanu:
Dacă nu aveam alcool nu eram bucuros, nu eram fericit. ?n alcool îmi găseam plăcerea. Vroiam tot timpul să fiu turmentat. Mai bine spus nu vroiam să fiu lucid. Nu vroiam să ştiu nimic din ceea ce se întâmplă. Şi eram tânăr, aveam doar 23 de ani.
Am cunoscut-o pe soţia mea. Am încercat să mă stăpânesc, să nu consum nici un fel de băutură alcoolică ca să nu vadă ceea ce era în mine. Am început să-i fac tot felul de promisiuni: că eu nu consum băuturi alcoolice, că nu fumez, că nu îmi plac anturajele – ca să arat că sunt un tip cumsecade.
În 1993 ne-am căsătorit, dar după căsătorie am început să scot afară dinlăuntrul meu ceea ce era rău. Am chinuit-o mult. A dus o viaţă groaznică. I-am făcut viaţa un iad. Am început să beau din ce în ce mai mult.
Am început să practic din nou jocurile de noroc. Nu veneam nopţile acasă. Când veneam acasă beat căutam o scuză să spun unde am fost. Ea nici nu mă asculta, nu era interesată unde am fost. Tăcea şi suferea în continuare.
Reporter:
Ce motive invocai pentru asta? Nu te întreba: „De ce-ai mers acolo?”
Dorel Ungureanu:
Motivele erau foarte bine întemeiate. Spuneam că nu-mi face plăcere să stau în prezenţa ei. Nu mai aveam dragoste şi pace în familia mea. Voiam tot timpul să fiu plecat de acasă. Plăcerea şi satisfacţia mea era în anturaje, cu prietenii mei, cu femei uşoare, cu tot felul de lucruri care îmi dădeau mie satisfacţie.
După trei ani de la căsătorie, fiind împreună cu soţia în staţiune la Căciulata, am cunoscut doi prieteni: Neluţu şi Victor. Am aflat chiar din prima zi că sunt doi copii ai lui Dumnezeu, doi fraţi dintr-o biserică evanghelică penticostală.
ÎÎncă din prima zi am avut mici discuţii cu ei. I-am chemat la mine în cameră, ei m-au chemat la ei. Am fost cu ei la rugăciune chiar în acea staţiune, la Petrică Mihai. Tot timpul pe care l-am petrecut în staţiune ne adunam în fiecare seară în camera lor de hotel, cântam şi-L slăveam pe Dumnezeu. ?mi plăcea foarte mult să mă întâlnesc cu ei.
Reporter:
Îţi aminteşti câteva cuvinte din cântările acelea?
Dorel Ungureanu:
„Tu eşti a mea nădejde Isuse, Domnul Meu; ?n vremuri de primejdie, Tu eşti păstorul meu. ?n tine aflu viaţă, iubirea Tu mi-o dai, Cu tine faţă-n faţă, voi fi pe veci în rai.”
Am înţeles atunci că Domnul Isus îmi poate schimba viaţa, dar nu-mi venea să cred, când ştiam atâtea vicii pe care le aveam: beţie, fumat, femei uşoare, jocuri de noroc. Mă gândeam că nu am să pot să le alung din viaţa mea.
La prima discuţie cu un fost prieten, acesta m-a invitat la un pahar de băutură, dar i-am spus că nu mai beau. Am intrat totuşi cu el în birt. El a cumpărat două pahare mici de alcool şi a spus: „Dacă tot le-am cumpărat să le consumăm.” Şi iarăşi mi-a spus voinţa mea: „Nu le consum, nu consum!” El a spus: „Dacă le-am cumpărat, hai să le consumăm.” Şi eu am spus atunci: „Ăsta şi-atâta!” „Ăsta şi-atâta!” a spus şi el. Am intrat la ora unu în acel birt. S-a făcut unsprezece seara şi noi tot am continuat să consumăm băuturi alcoolice. Râdeam, ne destrăbălam acolo. Nu ştiam ce făceam.
La un moment dat a venit soţia mea şi a auzit cum râdeam acolo în birt. Ea m-a întrebat: „Aici îţi este pocăinţa?” Atunci, cum eram sub influenţa băuturilor alcoolice, am tăcut pentru moment. Dar am luat-o lângă mine şi i-am spus: „Lasă, Maricica, o să se rezolve toate.” Şi am plecat cu ea acasă.
Din nefericire am început iar să mă destrăbălez, să merg cu femei uşoare, să nu vin nopţile acasă. Am luat-o pe soţia mea de mână să mă duc la tribunal să mă despart, dar ea mi-a spus că nu vrea să facă lucrul acesta pentru că mă iubeşte. Eu nu înţelegeam. Nu-mi găseam liniştea în familia mea. Voiam tot timpul să fiu plecat de acasă.
Într-un târziu am fost prins cu o altă femeie şi am rugat-o pe soţia mea să mă ierte. M-a iertat, dar mi-a spus: “Într-o zi o să te trezeşti tu, o să-ţi dai seama de ceea ce faci. Mă chinui prea mult.”
Totuşi îmi părea rău de ceea ce făceam când mă trezeam din băutură. Dar ca să uit ce făceam, continuam să beau iarăşi. Credeam că-mi înec necazul. Dar de fapt eu mă înecam pe mine însumi şi îmi puneam capăt zilelor.
Între timp ne-am mutat la Timişoara. Chiar şi după ce s-a născut copilul nostru, eu am fost cuprins de aceea poftă năprasnică de a consuma băutură alcoolică.
Soţia mea a venit din spital şi cînd a auzit că într-o noapte, când ea era în spital, eu am dormit beat pe linia de tramvai, mi-a spus: „Halal bărbat am!„. Dar totuşi a fost lângă mine, nu m-a părăsit. A chinuit mult, a suferit mult.
Am început să merg la o biserică baptistă, unde mergea şi gazda mea – Eva Domnica – dar îmi spuneam: „Nu mă pocăiesc!” Am încetat din băutură, nu mai consumam băutură. Am început să mă limpezesc la creier. Dar îmi spuneam: „Nu mă pocăiesc! Nu mă pot lăsa de băutură, nu mă pot lăsa de femei uşoare, nu mă pot lăsa de fumat.” Sunt lucruri care aveau rădăcini puternice în mine.
Într-o bună zi, am fost cercetat de Duhul lui Dumnezeu, printr-o predică a păstorului David Nicola. A predicat din Cuvântul lui Dumnezeu şi am găsit scris în cartea Faptele Apostolilor la capitolul 17, versetul 30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor să se pocăiască.” Am hotărât să mă predau în slujba Domnului.
Totuşi soţia mea nu avea încredere în mine, după atâtea ratări şi eşecuri, atâtea promisiuni. Era distrusă. Nu-i mai venea să creadă. Dar totuşi a fost o perioadă de trei luni de zile în care nu am consumat băutură. Până la botez, soţiei mele nu i-a venit să creadă că eu fac lucrul acesta.
Eu am decis să mă botez, aş fi vrut să se boteze şi ea, dar nu am făcut presiuni asupra ei. Eu simţeam că sunt pierdut şi trebuia să fac eu lucrul acesta primul. Până în ziua în care m-am botezat, soţiei mele nu-i venea să creadă.
Întorcându-ne de la biserică mi-a spus: „?n sfârşit sunt fericită! Cred că nu vei mai bea niciodată, nu vei mai merge la femei uşoare şi vei petrece tot restul vieţii tale împreună cu familia ta.” Atât de mult m-am bucurat de aceste cuvinte, că soţia mea a început să prindă încredere în mine.
……………
Sunt foarte bucuros şi sunt foarte mândru de ceea ce sunt acum, pentru că sunt un copil al lui Dumnezeu. Şi dacă mă bucur, mă bucur în Cristos.
Prietenii mei mă întreabă de multe ori şi îmi spun: “Dorele, tu ai fost un dansator bun” – pentru că mă cunoşteau foarte bine când făceam eu chefuri şi când mă îmbătam … Ceea ce-mi plăcea cel mai mult era să dansez. Dansul acela se prefăcea în destrăbălare. Nu era un dans plăcut. Poate chiar îi deranjam pe cei din jurul meu, prin ceea ce făceam. Dar mie îmi plăcea lucrul acesta. Ei mă întreabă acum: “Cum ai putut să te laşi de băutură, de anturajele pe care le aveai înainte?”
Am putut, dar nu eu am făcut lucrul acesta, ci Domnul Isus care locuieşte în mine prin Duhul Său a putut să-mi schimbe viaţa. Nu mă chinui ca să nu mai fac lucrurile acestea, ci Duhul Sfânt care locuieşte în mine, mă ajută să pot să nu mai fac aceste lucruri pe care le-am făcut înainte.
„Totuşi nu-mi vine să cred!” îmi spunea un prieten „pentru că eu cred că tu te chinuieşti„. Nu mă chinuiesc deloc, îmi este foarte uşor pentru că nu mă lupt eu, cu propria mea fiinţă. L-am rugat pe Domnul Isus să-mi schimbe viaţa.
Reporter:
Cum este viaţa ta de familie acum?
Dorel Ungureanu:
Este deosebit de frumoasă. Recunosc că trec prin multe încercări, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a descoperit să văd că sunt încercări de la El.
Soţia mea este bucuroasă şi fericită: nu mai beau, nu mai umblu la femei uşoare, nu mai plec în anturaje cu băieţi, nu mai joc jocuri de noroc, nu mai fumez, nu mai vin beat acasă, nu o mai bat, nu mai fac scandal. Este foarte bucuroasă de felul în care trăiesc.
Viaţa de familie este frumoasă. Acum am înţeles adevărata pace şi adevărata dragoste pe care puteam să o am şi înainte dacă-l primeam pe Domnul Isus. Acum abia aştept să mă duc acasă să stau cu cel mic, să-mi petrec mai mult timp cu ei, pentru că ei sunt cei dragi ai mei cu care îmi petrec timpul şi viaţa pe acest pământ.
Acum pot să fac o diferenţă şi pot să spun că pun foarte mare accent pe familia mea. Mă gândesc adeseori la mama mea care este în vârstă de 70 de ani. I-am trimis o scrisoare de Crăciun. I-am pus o felicitare creştină şi i-am scris un verset din Biblie: “În nimeni altul nu este mântuire, decât în Domnul Isus Cristos.” Nu m-am întâlnit cu ea, nu am primit răspuns, dar aş dori din tot sufletul meu să mă duc acasă şi să îi spun şi ei despre Dumnezeu şi cum a lucrat El în viaţa mea.
Reporter:
Dorel, la finalul discuţiei noastre aş vrea să-ţi pun o întrebare care poate te va răscoli. Dacă ţi s-ar pune acum pe masă zece pahare pline cu băutură, din cele mai fine băuturi la care te-ai putut gândi sau la care ai visat tu vreodată şi ţi s-ar spune: “Serveşte, gustă puţin din ele, din care-ţi place ţie mai mult”, ce-ai face?
Dorel Ungureanu:
Aş renunţa în totalitate la oricare din acele pahare. Nu aş avea nici măcar curajul să pun mâna pe ele pentru simplul motiv că a fost un viciu greu pentru mine. M-am luptat atât de mult cu puterea mea şi am eşuat. Dar – şi asta este foarte important – până nu m-am rugat eu în mod personal lui Dumnezeu, nu am putut să fiu eliberat de acest viciu. Am cerut Domnului să alunge de la mine acest duh de care eram tot timpul chinuit şi bântuit.
De fiecare dată când mă juram la preotul din sat – şi făceam acel jurământ aşa cum înţelegeam eu în timpul acela: pe două beri sau pe patru beri pe zi – în timpul cât eram jurat, 3 luni sau 6 luni, în fiecare zi eram ispitit şi chinuit la maxim pentru că eu îmi puneam propria mea putere în joc. Până nu m-am rugat lui Dumnezeu să mă elibereze de acest duh nu am putut fi eliberat.
De aceea mărturisesc şi spun tuturor că nu vor putea fi eliberaţi de aceste duhuri decât de către Domnul Isus Hristos.
Cred că sunt mulţi tineri care sunt prinşi în această capcană şi poate alţii nu vor să scape, alţii vor să scape; alţii o fac de voie, alţii o fac fără voie; dar totuşi sunt care ar vrea şi doresc să facă lucrul acesta şi nu pot pentru că se luptă cu propria lor putere.
Trec adeseori pe stradă şi mă uit – oameni distruşi de alcool, oameni în mocirlă, oameni care şi-au pierdut umanitatea.
Fiecare suntem oameni şi avem ceva omenesc în noi. Dar când apuci să o iei pe calea alcoolului, atât de jos te cobori încât cobori sub nivelul unui animal. Omul poate să coboare sub nivelul unui animal, dar animalul nu poate coborî sub nivelul lui.
Am ajuns atât de josnic, să coborâm şi să stăm în mocirlă, să nu ne bucurăm de zilele care le avem de trăit pe acest pământ.
Este bucurie mare dacă te bucuri în Cristos. Nu este greu să faci lucrul acesta. Dar să vrei să-l faci şi să cauţi din toată inima ta, numai aşa vei putea fi eliberat.
Reporter:
La final, ce ai vrea să le spui cititorilor?
Dorel Ungureanu:
Aş dori să citez din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 17, versetul 30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, ci porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” Când am auzit acest verset, am spus în inima mea: „Dacă şi mie mi se acordă această şansă şi pot să fiu iertat şi aş putea să încep o viaţă nouă … ce mă împiedică să fac lucrul acesta?”
Îndemnat de Duhul lui Dumnezeu aş dori ca toţi cei care citiţi aceste cuvinte, să fie sădite în inima vostră de Duhul lui Dumnezeu şi să faceţi ca tot ceea ce este rău în voi să fie schimbat prin puterea Domnului Isus Cristos.
Vă iubesc din toată inima mea şi aş dori să fiţi schimbaţi în totalitate, primindu-l pe Isus în viaţa voastră. Vă doresc tot ceea ce vă doriţi, dar din suflet vă spun: „Pocăiţi-vă că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!”
Mărturisesc că sunt bucuros, sunt plin de bucurie pentru Domnul Isus. Şi aş dori ca toată viaţa mea să fie la picioarele Domnului Isus şi să-mi petrec tot restul vieţii împreună cu familia mea şi cu toţi copiii lui Dumnezeu în Casa Domnului.
Şi aş dori ca toţi aceia care ne închinăm Lui în Duh şi-n Adevăr să aşteptăm cu bucurie venirea Domnului Isus Cristos şi să ne întâlnim cu El în glorie.
Epilog.
Între timp, Dorel Ungureanu a plecat legal, împreună cu soţia, la muncă în Italia. Acolo a avut un accident – a căzut de pe o schelă – şi a rămas paralizat într-un scaun cu rotile. Dar chiar şi în această situaţie este la fel de plin de bucurie şi încredere în Dumnezeu – Cel care i-a schimbat deja viaţa.
Ioan Ciobotă, RVE