Un tânăr predicator se plimba odată, alături de un predicator mai în vârstă, printr-o grădină cu trandafiri, mărturisindu-i acestuia din urmă că nu prea știe care este voia lui Dumnezeu pentru viața lui, ce anume ar vrea Dumnezeu ca el să facă în viață. Predicatorul cu experiență s-a îndreptat spre un tufiș de trandafiri, a rupt un boboc și i l-a dat tânărului, rugându-l să-l desfacă, fără a rupe însă nicio petală! Neînțelegând ce legătură poate să existe între un boboc de trandafir și voia lui Dumnezeu pentru viața lui, tânărul l-a privit întrebător, dar, din respect față de colegul său, a încercat să desfacă bobocul. Zadarnică și tristă încercare! Foarte curând și-a dat seama că nu are cum să “înflorească” trandafirul fără a-i distruge petalele catifelate.
Predicatorul mai în vârstă i-a spus atunci cu blândețe în glas: “Dacă nici măcar un boboc de trandafir nu putem desface cu mâinile noastre fără a-i nimici frumusețea, cum ne putem închipui că am avea înțelepciunea de a ne înțelege de la bun început întreaga viață? Dumnezeu a creat floarea și tot El o face să înflorească. În mâinile mele trandafirul moare. Mă voi încrede, așadar, în călăuzirea Lui în fiecare clipă din zi, pentru fiecare pas din călătoria pribegiei mele pe acest pământ. Singur Tatăl ceresc știe și cunoaște calea ce-mi stă înainte. Mă voi încrede în El, în înțelepciunea Lui de a depăna momentele din viața mea, unul câte unul, la fel cum desface petalele trandafirului, una câte una.”
