Era cât pe ce să încep conversaţia noastră cu o atitudine de văicăreală, fără măcar să Te salut, ca şi când e normal să fii aici şi să asculţi orice Ţi-aş spune… Ştiu că, din punctul Tău de vedere, E NORMAL să fii aici…dar nu vreau să iau lucrul acesta cu uşurinţă, ca un drept ce mi se cuvine, pentru că nu-l merit.
Doar pentru că Tu eşti BUN, bunătatea Ta s-a înnoit pentru mine în dimineaţa asta. Bunătatea Ta îmi aduce soarele acasă. “Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22,23.) Datorită credincioşiei Tale, am harul să port această conversaţie cu Tine, să stăm Faţă în faţă…
Uitându-mă în ochii Tăi, sunt o femeie pierdută şi regăsită… Aş vrea să plâng şi lacrimile Îţi curg Ţie. Mă priveşti cu atâta drag, ca pe o comoară găsită. Sunt ca o carte deschisă înaintea Ta şi cele mai adânci ascunzişuri Tu le descoperi. Ar trebui să îmi fie ruşine, dar nu îmi este…Tu nu mă cerţi. Blândeţea Ta e un balsam pentru rănile sufletului meu şi sunt schimbată pentru totdeauna
