“Nu vă înșelați: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)
Un anturaj rău te poate conduce inevitabil către asemănarea cu cei cu care te-ai asociat, la fel cum un anturaj bun te poate ajuta să crești și să te dezvolți. Îndemnul începe cu o atenționare: “Nu vă înșelați”…deoarece ușor ai putea fi păcălit că poți fi imun influenței oamenilor alături de care petreci cel mai mult timp și ale căror idei le împărtășești zilnic.
Un măr stricat aflat într-o grămadă cu mere sănătoase, în scurt timp, va infesta cu putregaiul lui și merele care îl înconjoară. La fel este și în cazul în care stai lângă oameni cu o reputație rea sau care vorbesc necuviincios, care glumesc luând în deșert Numele Domnului sau fac fapte rușinoase. Obiceiurile bune pe care le-ai deprins ca și om credincios pot fi foarte repede înlocuite cu alte apucături fără ca măcar să îți poți dea seama, sau poate o vei face când va fi prea târziu.
Psalmul 1 începe cu exemplul unui om care ar putea cădea într-una din aceste capcane: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritor” (Psalmul 1:1). În vremurile actuale, multe dintre prieteniile pe care le dezvoltăm pot fi și cele virtuale, iar influența lor poate fi covărșitoare.
Când stai în prezența unor oameni credincioși vei prelua mireasma lor, asemenea întâmplării de mai jos. Se spune că un poet a ridicat de jos o frunză și a mirosit-o îndelung, deoarece împrăștia o mireasmă plăcută de flori de trandafir. -Frunză, tu ești trandafir? a întrebat el. -Nu, dar am stat lângă un trandafir, răspunse aceasta.
Depărtează-te de cei care nu aduc slavă lui Dumnezeu prin felul lor de a trăi. Înconjoară-te de oameni credincioși, care iubesc să petreacă timp în părtășie cu Dumnezeu și să crească în cunoașterea Lui, de oameni de la care poți să înveți și din a căror viață se simte mireasma Domnului în ciuda încercărilor la care sunt supuși.