Autor: Daniel Hîrtie
Orice cuvânt rostit din răutate
E ca pelinul care otrăvește,
Chiar și vorbirea cu dreptate,
Din răutate, nu zidește.
Mustrarea nu se face-n văzul lumii
S-arăți cât ești de știutor,
Ci în ascuns, dovada înțelepciunii
O manifești vrând bine tuturor.
Trăim o vreme foarte tulburată
De oameni care cred că știu ceva,
A corecta o vorbă neînțeleaptă
Nu-nseamnă ca să râzi de cineva.
Comentatori și critici, o mulțime,
Au apărut, te miri, de nicăieri,
Nu fac nimic, aduc dezamăgire,
Pe umerii cei obosiți, ei, pun poveri.
Lucrarea lor nu va aduce roade,
Ci doar războaie, certuri fără sens,
Răstălmăciri, aruncatul cu noroaie
În cei ce fac ceva prin univers.
Verifică-ți slujirea ce o faci
Și-ntreabă-te ca niciodată,
Domnului, mai poți să-I placi
Când n-ai făcut, nimic, în viața toată?
