ArticoleMeditatii

Pacea lui Hristos cheamă la o comunitate în unitate

de Iosif Mihăescu

Pacea lui Hristos la care ați fost chemați

Într-o anumită împrejurare Domnul Isus le spune ucenicilor: ”Vă dau pacea. Vă las pacea Mea.”(Ioan 14:27)

Iar la una dintre arătările Sale de după înviere, se adresează ucenicilor cu „Pace vouă!”. Astfel, aceste cuvinte sunt mai mult decât un salut, iar ele reprezintă și preocuparea Domnului ca uncenicii Săi să trăiască în pacea dăruită de El. Pacea Domnului Hristos dă liniște în viața celui iertat de păcate, întărește inima care este gata să se înspăimânte, dar alungă și singurătatea.

Ucenicul lui Hristos nu este limitat la rugăciunea în odăiță și la manifestarea individuală a închinării, ci este chemat la a avea părtășie cu ceilalți ucenici ai Domnului. Despre această părtășie a ucenicilor în unitate,  scrie apostolul Pavel bisericii din Colose: “Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători.” (Coloseni 3:15)

Pacea lui Hristos cheamă la o comunitate în unitate

Pacea lui Hristos nu te lasă singur, ci te cheamă la o părtășie cu ceilalți ucenici ai Domnului, ca să alcătuiți un singur trup. Adică, te cheamă la o relație, asemenea celei pe care o au mădularele într-un trup, într-o strânsă legătură cu alți ucenici ai Domnului.

Pacea lui Hristos care îți este dăruită, te cheamă să fii activ și responsabil de pacea comunității în care te afli. Deși mădularele trupului nu sunt perfecte, adică nu au toate aceeași formă și egalitate, totuși  fiecare mădular este important prin rolul său care contribuie la funcționarea unitară a trupului.

Pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre

În funcție de pacea pe care o ai și o oferi, depinde unitatea comunității căreia aparții. Indiferent dacă ai un rol mic sau mare în biserica locală, ai un rol foarte important care poate contribui la unitate sau poate conduce la dezbinare. În funcție de pacea pe care o manifești te poți bucura și de armonia bisericii.

Este de dorit sau chiar imperativ ca pacea să stăpânească în inimile credincioșilor întregii comunități.

Dar, cum poate să stăpânească pacea lui Hristos în inimă? Răspunsul îl dă tot apostolul Pavel:

“Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.

Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti,

Cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.” (Coloseni 3:16)

Așadar, te rog, reține următoarele lucruri:

-Oricând poți fi dezamăgit și poți să dezamăgești pe alții.

-Ai pace de dăruit în măsura în care înțelegi și aplici Cuvântul  în viața ta.

-Când greșești sau ți s-a greșit este nevoie de îndreptare cu dragoste, în pace.

-Gândește-te: “Ce stă la baza relației tale cu ceilalți ucenici ai Domnului: părerile tale sau Cuvântul lui Dumnezeu?”

-Modul în care relaționezi cu cei din comunitatea de care aparții contribuie în bine sau rău la unitatea comunității.

-Când înțelegi mai mult responsabilitatea ta în ce privește unitatea bisericii, așteptările vor fi mai puține, iar intensitatea dezamăgirii scade. Preocuparea ține mai mult de ceea ce poți face, nu de ceea ce ți s-ar putea face.

Astfel că, pacea lui Hristos este și chemarea la acea părtășie de a te vedea, a cânta, a te ruga, a te sfătui din Cuvânt și a simți la bine și la greu cu ceilalți ucenici ai Domnului.

Iosif Mihăescu

 

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button