ArticoleMeditatii

Puterea Cuvântului vestit

“Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37).

Aceste cuvinte le-a spus îngerul Gavril Mariei, după ce aceasta primise vestea uimitoare a nașterii Fiului lui Dumnezeu. Și, într-adevăr, Cuvântul, ce i s-a vestit, s-a împlinit întocmai.

Cuvântul lui Dumnezeu are putere să schimbe, să judece, să mustre, să facă dreptate și să dea înțelepciune. Nu întâmplător i s-a spus că este precum o sabie cu două tăișuri.

“Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simţirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12).

Cuvântul este plin de putere. Tot ce a fost scris în Biblie s-a împlinit și se împlinește conform vremii profețite. Dar nu doar evenimentele istorice, ci și toate acele promisiuni, făcute pentru toți cei ce aveau să creadă în el, s-au împlinit la timpul lor.

Sunt multe adevăruri scrise în Biblie, care se împlinesc văzându-le cu ochiul liber.

Este scris că dacă te rogi cu mulțumire în inima ta, în loc să te îngrijorezi, vei avea pace de la Dumnezeu (Filipeni 4:6-7). Și este adevărat, chiar dacă uneori pare atât de greu.

Este scris că celui ce-i lipsește înțelepciunea și o cere cu credință, fără să se îndoiască, ea îi va fi dată (Iacov 1:5-6).

Este scris că religia este zadarnică fără înfrânarea limbii de la rău și fără ajutorarea celor aflați în nevoie (Iacov 1:26-27).

Este scris că, atunci când te încrezi în Domnul, inima este plină de bucurie și nu vei fi lăsat de rușine (Psalmii 34.5). Uneori însă nu ne încredem întru totul și nu experimentăm bucuria deplină.

Este scris că, dacă vei căuta mai întâi lucrurile care țin de Împărăția lui Dumnezeu, le vei primi și pe toate celelalte pe deasupra. (Matei 6:33)

Este scris că orice ispită are o limită, și nu vom fi ispitiți peste puterile noastre, ca să o putem răbda (1 Corinteni 10:13).

Este scris că sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi și el udat (Proverbe 11:25).

Multe alte lucruri sunt promise și le putem experimenta noi înșine. Dar, mai presus de toate, niciun cuvânt nu poate transforma vieți precum a făcut-o Sfânta Scriptură.

Promisiunea nașterii unui Mântuitor părea că nu se va mai împlini, dat fiind faptul că timp de 400 de ani Domnul nu mai vorbise prin niciun proroc. Cu toate acestea, la vremea profețită, El S-a născut. Poate sunt promisiuni ce par și în viața ta că nu se mai împlinesc, și poate mai ai de așteptat. Fii sigur că orice cuvânt al Său se va împlini.

El lucrează în multe feluri, dar întotdeuna înspre slava Numelui Său și spre binele tău veșnic, atâta timp cât cauți să-I împlinești voia exprimată prin Sfânta Scriptură. De aceea, crede și încrede-te în El, stăruind asupra împlinirii Cuvintelor lui Dumnezeu în viața ta.

“Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie” (1 Petru 1:25).

Simona Mihăescu

Show More
Banner Pozitie 4 (liber)

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button