de Aurel Cercelaru
Am fost propus ca împărat
Și nu cred că este coincidență;
E vestea care tocmai a zburdat,
C-o să devin persoană influentă.
M-am hotărât să nu vă mai înțep,
Doar să vă „gâdil”, ca un împărat, desigur,
Iar toți acei ce din poruncă nu clintesc,
Le voi servi din roadele-mi produse greu, asiduu.
Aștept ca să mă ungeți cu-untdelemn,
Cu fast, cu sărbătoare și cu fală,
Să se anunțe până la guvern,
Ce împărat va fi de-acum,”de treabă”.
Să nu uitați, să fiu legitimat,
Să știe toți că spinul este de ispravă,
Că este uns, ales și chiar înregistrat,
Cu-o evidența sigură, reală.
Și-apoi, promit solemn, sub jurământ hulpav,
Să vă așez la umbra mea, sfințită,
Să vă-ocrotesc, să vă învăț,
Să vă predau din datina mărăcinită…
Nu prea îmi pasă de smochin
Sau de măslinul singuratic,
De vița cea cu struguri plini,
Ce dau din roadele curate.
E vina lor, dacă refuză,
Eu mă înscăunez aici,
Voi fi un împărat destoinic
Și nu voi mai ceda nimic!
Și uite-așa din eră, eră,
Sub bolta spinului regal,
Doar mărăcinii scoși din fire
Se ung cu untdelemn de-arțar.
De aceea, frați, surori, creștine,
Pe cruce, la Golgota sus,
Pe fruntea Domnului, din spine,
Zăcea coroana mărăcine,
Smulgând dulceața de rubine.
Cel diabolic vrând s-aline,
Frustrarea ce în piept o ține,
Că Împărat și Domn revine,
Chiar peste spinul morții, line,
Același neînvins Hristos, Isus.
Și-n foc va sta și spinul cu suita,
Și-acei ce au iubit umbrirea lui,
Vor tremura de groaza care vine,
Că Împăratul Slăvilor Divine
Va judeca, cu fala ce-o deține,
Pe orice mărăcine,
Conducător de spine,
Cu prețul cumpărat de fapta lui.
Așa că bine-ar fi să înțelegi azi glasul,
Ce te îndeamnă să privești tot ce-i spinos,
De vine și te-nțeapă „împăratul”,
Să știi: la umbra lui să nu te odihnești!
