ArticoleEditoriale

Da, chiar despre tine e vorba

Sursă imagine: Pinterest

Mi-aș fi dorit uneori ca viața să fie ca o poveste, să nu cunosc ce e aceea durere și să nu înțeleg lacrimile ce se întind pe obrajii oamenilor. Mi-aș fi dorit să nu văd atâta amar în jur, atâta sărăcie și atâta sete după păcat și mizerie. Mi-aș fi dorit, dar toate acestea există și se văd. La fel cum se zărește soarele pe timp de zi, sau luna pe timp de noapte, tot așa se zărește și inima stricată a omenirii, care se afundă tot mai mult în întuneric și minciună, indiferent de cât de multă lumină și adevăr i se oferă.

Mi-aș fi dorit să nu aud de oameni cu inimi rele și hapsâne, dar adesea m-am privit în oglindă și m-am declarat învinsă. E trist tot ce se întâmplă în jurul nostru, însă mai trist decât atât e faptul că trăim adesea fără să ne dăm seama că răul pleacă de la noi, chiar din inimile noastre. Ori de câte ori ne vedem liniștiți de drum, fără să Îl căutăm pe Dumnezeu, fără să Îl iubim câtuși de puțin, chiar și pentru un moment, fără să ne dorim sfințirea și asemănarea cu El, noi, de fapt,  contribuim la starea actuală a omenirii. Oprește-te o clipă și meditează, dacă tu nu răspândești lumină, dacă nu pentru asta trăiești și nu cu asta îți ocupi timpul, atunci ce faci? Ești parte din întuneric.

Unii spun că ei nu au nicio treabă cu lucrurile astea, că ei își văd de viața lor, însă chiar așa să fie? Biblia ne spune că fie suntem ai Lui, fie nu suntem. Fie suntem lumină, fie suntem întuneric. Nu putem trăi în ambele lumi, nu putem fi și una și alta. Noi fie vom iubi lumea, plăcerile ei, păcatul și îl vom urî pe Dumnezeu, fie vom căuta sfințirea, curăția, dragostea și vom fugi de lucrurile care Lui nu Îi sunt plăcute. Întrebarea e: tu din ce categorie faci parte? Suntem cu toții creionați în tabloul lumii, dar suntem oare lumină sau suntem întuneric?

A început un An Nou, și ți s-a dat șansa să îți mai scrii povestea o dată. Poate că acesta este momentul să te împaci cu Dumnezeu sau, în sfârșit, să faci o prioritate din Dumnezeu în viața ta. Cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai fost creat? Ca să aduci o pată de alb în tabloul acesta întunecat, să Îl vestești pe Hristos în lumea rece și plină de amar. Da, chiar despre tine e vorba…începe de acum!

Lavinia Dance

Show More
Banner Pozitie 4 (liber)

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button