ArticoleMeditatii

Așteptarea

foto: literaturadeazi.ro

Viața reprezintă o succesiune de așteptări. Așteptarea implică adeseori o renunțare sau o înfrângere a dorinței de a vedea lucrul dorit, împlinit pe moment. Așteptarea înseamnă răbdare. Unele așteptări nu vor fi împlinite niciodată. Altele, numai în parte.

Să aștepți pentru mântuirea unui suflet drag, să aștepți pentru schimbarea unei persoane, să aștepți să primești o veste bună, să aștepți să primești un lucru mult dorit, să aștepți să apară o persoană în viața ta, să aștepți ieșirea dintr-o problemă în care simți că te-ai scufundat de-a binelea, să aștepți să se împlinească un vis, o promisiune, un lucru pentru care te-ai rugat…

Cum să aștepți într-un mod corect?

Așteaptă cu maturitate. Toate aceste așteptări au de-a face cu maturitatea. Unui copil îi este greu să aștepte pentru a primi un dar. El își dorește chiar atunci să-l aibă și, dacă nu îl primește curând, începe să plângă. Uneori avem atitudinea aceasta imatură în așteptările noastre și ne plângem poate în taină nemulțumirile legate de așteptările neîmplinite.

Prin așteptare ne este pusă la încercare chiar și maturitatea în credință. Se spune despre patriarhul Avraam că, „pentru că a așteptat, a dobândit făgăduința”. Nu așteptarea în sine a condus la obținerea lucrului dorit, ci modul cum a fost făcută.

Așteaptă cu credință și speranță. Ceea ce ne face să continuăm în așteptările noastre este acea încredere, uneori naivă, prin care sperăm că lucrul pentru care ne rugăm va prinde viață. Avraam a crezut, iar lucrul acesta i s-a socotit ca neprihănire.

Așteaptă activ, dar fără să încerci să preiei controlul şi fără să faci din această așteptare scopul suprem al vieții. Lucrurile din viața lui Avraam au continuat să se desfășoare, să își îndeplinească sarcinile și să se roage, păstrând o relaţie vie cu Domnul Dumnezeu. Totuși, în așteptarea lui, crezând că trebuie să se implice mai mult decât i s-a cerut, a încercat să preia el controlul. Astfel a gândit că ajută la planul lui Dumnezeu. Și în acest mod a rezultat fiul său Ismael, care însă nu era fiul primit prin făgăduință. Nu te pripi să primești lucrul așteptat, alegând prin vedere. Așteaptă prin credință, chiar dacă acest lucru implică mai mult timp.

Așteaptă cu răbdare. Timpul Domnului nu va coincide de regulă cu timpul tău.

Așteaptă și cu gândul că este posibil să nu se împlinească precum gândești tu. Atunci când fiul promis i-a fost cerut ca jertfă, nu știm ce a fost în inima lui Avraam, dar Scriptura spune: „Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar și din morți, și drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi” (Evrei 11:19).

Uneori Dumnezeu poate să facă mai mult decât crezi sau gândești tu. Dincolo de visul înfrânt, poate da altul nou, chiar mai frumos. De aceea, ai încredere și așteaptă!

Simona Mihăescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button