ArticoleMeditatii

Dragostea are forma Crucii

Cândva, demult, într-o zi de vineri, ura a fost preschimbată în dragoste, iar din durere și cruntă suferință a luat naștere fericirea deplină și unirea omului cu Dumnezeu.

  • A trebuit ca Divinul să cunoască umanul.
  • A trebuit ca Neprihănirea să îmbrace mizeria păcatului.
  • A trebuit ca Viața să guste moartea.
  • Cel ce alină suferința a trebuit să treacă prin cele mai crunte dureri.
  • A trebuit ca Fiul să fie abandonat de Tatăl, ca eu, robul, să fiu înfiat, și astfel să devin fiu.

Ce altceva, dacă nu DRAGOSTEA, Îl putea pironi pe Domnul meu pe cruce?

Suferința îndurată de El, dar meritată de mine … a fost așa …

Biciuirea:

Biciuirea romanilor era cunoscută că fiind extrem de brutală. Aceasta consta în 30 de lovituri de bici, dar de multe ori erau mai numeroase, oferind publicului un spectacol macabru, urmărit cu plăcere și satisfacție de mulțime. Romanii foloseau un bici din curele împletite, însoțite de bile metalice și totodată și bucăți ascuțite de os. În momentul în care biciul lovea, carnea era sfâșiată atât de puternic, încât uneori puteai vedea o porțiune din coloana vertebrală. Un istoric din secolul al lll-lea descrierea biciuirea astfel: „Venele celui biciuit erau sfârtecate, iar mușchii, tendoanele și intestinele victimei erau expuse vederii.” Bătăile erau atât de crunte și durerile atât de mari, încât mulți oameni mureau înainte de a fi crucificați.

Răstignirea:

Însângerat, fiind în șoc hipovolemic, așa cum susține medicina modernă, Hristos urca dealul Golgotei în chinuri, așteptând să mai întâmpine și altele … În momentul răstignirii, umerii I-au fost dislocați, iar mâinile și picioarele I-au fost pironite în cuie de 13-18 cm. Unul dintre cei mai cunoscuți medici legiști din lume afirmă următoarele: „Durerea era insuportabilă. De fapt, literalmente nu există cuvinte care s-o descrie; a trebuit să fie inventat un cuvânt nou: atroce. Acest cuvânt înseamnă literal „de pe cruce”. A fost nevoie să se creeze un cuvânt nou, deoarece niciunul dintre cele existente în limbă nu putea descrie chinurile intense provocate de crucificare.” Întrebat „Oare ce ar fi putut motiva pe cineva să consimtă să sufere o astfel de pedeapsă?”, acest medic a răspuns fără ocolișuri: „Dacă mă întrebați ce L-a motivat, ei bine…presupun că răspunsul poate fi rezumat într-un singur cuvânt, și acel cuvânt ar fi DRAGOSTEA!”

Revin cu același gând… pe care îl am în minte și în inimă de ceva vreme: Ce altceva, dacă nu DRAGOSTEA, Îl putea pironi pe Domnul meu pe cruce?

Marilena Mihailescu

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close