ArticolePoezii

În încercare

Când valuri se abat asupra vieții tale,
Iar vântul înconvoaie corabia-ți plăpândă,
Când planurile toate se duc treptat la vale,
Iar greutăți și grijuri ființa îți afundă…

Să nu te temi. Nu te opri la vuietul de ape
Care s-au năvălit să îți doboare-a ta credință.
Încrede-te în Domnul, nu asculta de șoapte,
La El este posibil tot ce-i la om cu neputință.

Când rugăciunea spusă în taină și în gând
Nu a primit răspunsul, întâmpinând tăcerea,
Iar cerul plumburiu se-nchide ca și când
Nimic nu ar putea să-ți aline durerea…

Te pleacă iar în rugă și nu lăsa speranța
Ca să te părăsească pe drumul ce-ai pornit.
Nu da ‘napoi, creștine, e mult prea scurtă viața!
Când te încrezi în Domnul, deja ai biruit.

Iar când de așteptare ți-e sufletul trudit
Printre troiene ‘nalte de temeri fără număr,
Un glas de sus îți spune: „Voi fi cu tine, îți promit!
Voi sprijini necontenit, cu grijă, al tău umăr.”

Simona Mihăescu

Show More

Simona Mihaescu

"Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu... şi doresc ca toţi oamenii să poată simţi bucuria prezenţei Lui în inima lor. Într-o lume umbrită de confuzie, El aduce răspunsuri, şi în locul unde întunericul domneşte, aprinde o lumină prin Cuvântul Său revelat. Aici am privilegiul să vă pot împărtăşi lucruri pe care le-am descoperit umblând pe Calea credinţei"

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button