Ce sărbătorim de Paşte? Ouă, iepuri… sau CE?!
În fiecare an, odată cu venirea primăverii, indiferent de convingerile lor religioase, oamenii sărbătoresc ceva… Cu această ocazie fiecare, în funcție de zona geografică în care a crescut sau în care trăiește, are diferite tradiții pe care le ține.
Unii sărbătoresc un soi special de iepuri care fac ouă vopsite… alții își petrec o parte din aceste sărbători trecând pe sub mese… alții duc o toacă în cimitir și stau să o păzească… alții umblă din casă în casă și „stropesc” cu parfum fetele pentru ca acestea să nu se veștejească… alții se întâlnesc și petrec, beau și mănâncă până își pierd mințile… alți merg și spală limba clopotului din clopotniță, după care se spală pe față cu apa respectivă… și lista poate continua.
Dar ce TREBUIE să sărbătorim de Paște? Avem undeva un model sau o explicație plauzibilă, sau fiecare poate să facă ce vrea și cum vrea?
Bineînțeles că fiecare poate face ce vrea și cum vrea, dar dacă vrem să fie o sărbătoare la care Domnul Dumnezeu să privească cu plăcere, atunci avem un model, o normă de care trebuie să ținem cont!
Trimis de Vlad Breana, pentru Total Schimbat.ro