ArticoleMeditatii

Atunci când creștinul devine Pilat…

Sursa foto: Google

De săptămâni întregi vorbim despre cele mai înălțătoare sentimente: iubirea aproapelui și acceptarea păcătosului. La ambele suntem chemați de Însuși Hristos. Dar Hristos nu ne-a chemat să iubim oricum și nici să acceptăm orice.

Hristos în primul rând ne-a chemat la mărturie. Noi în schimb am ales tăcerea.

Primul martir, Ștefan, a murit mărturisind adevărul lui Hristos. La fel și Pavel, Petru, Andrei, Iacov, Matei. Adevărul lui Hristos nu triumfă în tăcere și nici în standardele umane impuse dragostei și iertării. Cu toții au murit moarte de martir, iar pacea dăruită de lume nu le-a distras atenția de la pacea izvorâtă din Hristos. Creștinii de ieri au murit propovăduindu-L pe Hristos. Creștinii de astăzi mor păstrând tăcere în ceea ce-L privește pe Hristos.

Hristos ne-a chemat să ne iubim aproapele până la moarte. Noi în schimb am ales să ne iubim aproapele trimițându-l la moarte.

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, dar fă-o așa cum te-a învățat Hristos.

Un creștin își iubește aproapele ca pe sine însuși, fie el criminal, hoț, adulter sau homosexual. Îl ajută când se află în nevoie, îi umple stomacul când îi este foame și plânge cu el la necaz. Dar, în același timp, un creștin este gata să-și piardă capul, libertatea și pacea pentru a propovădui adevărul lui Hristos. În adevăr, consecința păcatului voit și conștientizat aduce moartea. Adevărul a rămas același, însă noi am găsit și aici o ferestră spre minciună.

Tot Hristos ne-a îndemnat să acceptăm păcătosul. Noi în schimb am ales să acceptăm păcatul.

Hristos a scăpat o curvă de la moarte și abia când aceasta a plecat din prezența lui Hristos a început să înțeleagă viața. A plecat cu îndemnul: “Mergi și să nu mai păcătuiești.” Zacheu, Nicodim, Maria Magdalena, Apostolii nu au mai fost aceiași după întâlnirea cu Hristos. Pe unii i-a costat familia, pe alții afacerea, pe alții statutul. Ei au ales adevărul și au devenit oameni liberi.

Tot în preajma lui Hristos a fost si Iuda, dar a ales să-și cumpere liniștea vânzându-L pe Hristos, căci se temea pentru viața lui. În final, Iuda s-a sinucis.

Tânărul bogat, un om ce a păzit cu strictețe poruncile încă din pruncie, a plecat nemântuit din prezența lui Hristos. Iubirea de sine și confortul l-au determinat să renunțe la mântuire.

Pilat a fost în prezența lui Hristos, dar a ales să-și spele mâinile în sângele lui Hristos. Îi era teamă că-și va pierde puterea și reputația.

Cu tristețe trebuie să afirm că ne asemănam tot mai mult cu Iuda, tânărul bogat și Pilat. Așa de mult am ajuns să iubim pacea lumii, încât ne cuprinde groaza gândindu-ne că ne-ar putea fi luată, devenind un Pilat ce de frică alege să-L folosească pe Hristos pe post de ștergar, refuzând să-L aleagă ca Mântuitor. De frică că am putea pierde pacea, Îl vindem pe Hristos mai ieftin decât a făcut-o Iuda, și devenim idolatri, făcând poate cele mai mărețe fapte creștinești.

Suntem creștinii ce s-au dezbrăcat de Hristos, alegând să asculte de dracii deghizați în îngeri de lumină ce îndeamnă la o falsă iubire, iertare și acceptare. Suntem creștinii ce arată cu degetul înspre Dumnezeu, numindu-L responsabil pentru alegerile mizerabile ale omenirii.

Suntem creștinii ce au reconstruit vițelul de aur.

Suntem creștinii ce și-au creat un dumnezeu după propriul lor chip, uitând că ei trebuie să fie asemenea chipului lui Dumnezeu.

În mediul online a circulat o poză în care o doamnă, susținătoare a Lgbt, ținea în mână o pancartă pe care scria: “Scoateți Biblia afară din Parlament.” Dragi creștini, voi ați reușit în acești ani, dar în mod special în aceste zile, să scoateți Biblia afară din biserică.

Creștini, prin tăcere, ignoranță și comoditate niciodată nu vom da ochii cu Hristos. Hristos a rămas același: sfânt și drept, iubitor și iertător. Din păcate voi L-ați dezbrăcat de unele atribute, mizând pe faptul că iubirea și iertarea pot exista fără sfințenie și dreptate. Ați ales să-L umanizați pe Hristos, refuzând astfel să vă sfințiți asemenea lui Hristos.

Ne-am pierdut identitatea. Adevărata noastră problemă este că ne-am pierdut credința în Dumnezeu, nicidecum că ne-am pierdut încrederea în biserică. A doua este doar o scuză pentru a ne motiva alegerea.

Creștini, vă doresc din suflet să fiți printre acei puțini aleși, nu printre cei mulți chemați.

Marilena Mihailescu

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close