Editoriale

Aș vrea, Isuse scump, să fiu ca Tine

foto: pinterest.com

Probabil cunoști și tu această cântare: ”Aș vrea, Isuse scump, să fiu ca Tine.” Este o cântare care mi-a fost dragă și continuă să îmi fie.

Dacă pășești pe paginile Bibliei, vei descoperi că, atâta timp cât Isus a umblat pe pământ, a fost blând și smerit. A avut o inimă de slujire, fiind gata să îi slujească pe cei de lângă El,  gata să ierte, să Își arate dragostea și mila. Nu a fost egoist, ci în fiecare zi Și-a împărțit timpul cu oamenii. Isus nu a umblat printre oameni așa cum facem noi astăzi, vâzându-ne fiecare de drumul nostru. Isus S-a intersectat cu ei. Isus i-a iubit.  Lui Isus i-a păsat de ei, Și-a făcut timp pentru ei, pentru nevoile și cererile lor. Isus nu doar că le-a cunoscut povestea de viață, dar a și făcut totul pentru a le salva sufletul.

Suntem noi astăzi ca Isus?

În fiecare zi o iau de la capăt. Mă trezesc dimineața și îmi spun: Doamne, astăzi vreau să fiu ca Tine. Vreau să iert, vreau să iubesc, vreau să am răbdare. Astăzi vreau să mă interesez de oameni, să le vorbesc despre Tine și dragostea Ta.  Ziua începe și cumva ocaziile apar și trec pe lângă mine. Sunt zile în care prind avânt și reușesc să arăt puțin din El, și zile în care totul iese praf, nimic nu merge. Sunt acele zile în care nu numai că nu iubești, dar parcă ești răutatea întruchipată.

Nu știu în ce categorie te afli tu. Nu știu dacă ești oscilant ca mine și te lupți în fiecare zi să Îl arăți pe Isus. Nu știu dacă reușești să o faci cu adevărat zilnic, sau poate nici măcar nu te interesează de acest Isus.

E în regulă să eșuezi. Dacă astăzi ai avut o zi proastă, dacă ai pornit cu gândul că Îl vei arăta pe Isus, dar ai eșuat, nu trebuie să te dai bătut. Da, plângi. Da, să îți pară rău. Însă nu te opri acolo. Ci ridică-te și ia-o de la capăt. Fiecare zi care ți se oferă este o nouă oportunitate de a te apropia de Dumnezeu și de a-L arăta celor din jurul tău. Procedezi tu așa? Pornești în fiecare zi cu gândul acesta la drum? Te ridici atunci când cazi și îți spui că nu ai să te lași, orice ar fi?

Dacă nu trăiești cu acest gând de a-L arăta pe Isus, însă te numești creștin, întrebă-te dacă mergi pe drumul bun. Pentru că Isus a zis că noi suntem sarea pământului. El a fost lumină și datoria noastră este să fim și noi lumină. Dacă nu trăiești cu acest gând, oare chiar Îl urmezi tu pe Isus?

Aș vrea să rămânem fiecare cu această frază în încheiere: Aș vrea, Isuse scump, să fiu ca Tine. Încă mai e puțin din ziua de azi, încă Îl poți arăta pe Isus. Încă poți să o iei de la capăt.

Lavinia Dance

Tags
Show More

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Articole Aleatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close