Evanghelistul Billy Graham, şi-a încheiat alergarea pe acest pământ

0
340

Cel mai mare evanghelist al secolului XX și-a încheiat alergarea și a plecat în veșnicie la vârsta onorabilă de 99 de ani. Așa numitul „Pastorul Americii” a fost consilierul pentru președinții americani din timpul vieții lui.

Pentru el Marea Trimitere: „Duceţi-vă în toată lumea şi vestiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15) a fost o poruncă pe care şi-a atribuit-o în mod literal şi a făcut-o o realitate prin modul de a trăi şi sluji.

„Unicul meu scop în viaţă este să ajut oamenii să găsească o relaţie personală cu Domnul, care, cred eu, vine prin cunoaşterea lui Cristos” – Billy Graham.

Viaţa lui a fost marcată de evenimente în masă, iar ţelul lui era de a ajunge cu Mesajul Evangheliei la cât mai mulţi oameni. În slujirea lui, a predicat la peste 215 milioane de oameni din peste 185 de ţări. Este omul care a vorbit la mase de oameni, cum nu a mai făcut-o nimeni altul în întreaga istorie.

S-a născut la 7 noiembrie 1918, cu patru zile înainte de semnarea Armistiţiului Primului Război Mondial. A crescut la o fermă din Charlote, Carolina de Nord. Trăind în perioada de Depresiune, el a învăţat la ferma tatălui valoarea muncii grele de fermier, dar găsea timp şi pentru lecturi într-o căpiţă de fân.

Se lasă cucerit de dragostea lui Dumnezeu în toamna anului 1934, la vârsta de 15 ani, la mesajul predicat de Mordecai Ham, un evanghelist puternic al acelor vremuri. Tot la acea serie de evanghelizări primeşte un pliant cu informaţii despre un Colegiu Biblic. Se înscrie la Institutul Biblic din Florida. În 1939 este ordinat la slujirea de păstor într-o biserică din Convenţia Baptistă de Sud. În 1943 absolveşte Colegiul din Wheaton, Illinois şi se căsătoreşte cu o colegă, Ruth McCue Bell, fiica unui chirurg misionar, care a petrecut primii 17 ani din viaţa ei în China.

Prima biserică păstorită de evanghelistul Billy Graham a fost biserica baptistă din Western Springs, Illinois. Mai târziu se alătură Organizaţiei „Tineri pentru Cristos”, fondată pentru slujirea cu tinerii şi militarii din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Primii paşi de evanghelist în face imediat după încheierea războiului predicând în Statele Unite ale Americii şi Europa, ca un tânăr evanghelist în creştere.

Campania de evanghelizare din 1949 din Los Angeles îl lansează pe marele evanghelist pe scena internaţională. Întâlnirile programate pentru trei săptămâni au durat mai bine de opt, iar în centrul oraşului în fiecare noapte se ridica un cort care aduna mulţimi imposibil de numărat.

Multe din campaniile similare au avut impact neaşteptat şi neplanificat. Printre acestea se numără evanghelizarea din Londra, care s-a prelungit la 12 săptămâni şi cea din New York, în parcul Madison Square din 1957, care a durat 16 săptămâni.

A lăsat o amprentă majoră în istorie. Lucrarea lui este cunoscută la nivel mondial. El nu a fost un predicator răsfăţat şi niciodată nu a predicat pentru bani. El a predicat la americanii din New York şi a mers cu Marea Trimitere şi la africanii izolaţi. El a slujit la zece preşedinţi americani şi a fost un invitat obişnuit al Casei Albe, dar în aceiaşi măsură a mers să slujească boşimani simpli din Australia, la triburile rătăcitoare din Africa şi Orientul Mijlociu.

Citeste mai mult pe stiricrestine.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.