DevotionaleEditoriale

Nu există bunătate separat de Dumnezeu

Unii oameni cred că Dumnezeu este mânios aproape tot timpul și că îndurarea Lui ține doar un moment, dar Biblia ne spune că este exact invers! Tu ești mereu pupila ochiului Său chiar și când te simți ca un fruct stricat sau chiar şi atunci când crezi că nu ai nicio valoare în ochii Lui, ori că de multe ori faci parte din aceea tabără care spune că nu are nimic de spus sau nimic prin care poate sau ar putea să contribuie cu ceva pentru a extinde Impărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu a lăsat în urmă fapta rea pe care ai făcut-o sau acel lucru teribil pe care l-ai spus. Poate a fost mânios sau dezamăgit pe moment, dar a trecut peste. Tu ai trecut? Nu trebuie să îți faci griji că o să pierzi îndurarea din cauza unui eșec. Mulţi dintre oameni cred că Dumnezeu fie este un Dumnezeu extraordinar de bun şi îi iartă pe toţi indiferent de ceea ce fac, ori în cealaltă extremă în care îl cred pe Dumnezeu un Dumnezeu neiertător, un tiran care ar vrea să nimicească toată lumea. Oare, omul nu este coroana creaţiunii Lui?

Bunătatea lui Dumnezeu este continuă și nu se termină niciodată. Îndurarea Lui este mereu în jurul nostru, peste noi și cu noi; îndurarea lui Dumnezeu este veșnică!

De fapt, bunătatea nu există separat de Dumnezeu; nu își are originea în sine însăși – deoparte, sau separat de El. Cu siguranță nu este ceva ce a fost creat de ființele umane (trebuie să îți antrenezi copiii sa fie răi sau buni?). Exact această dorinţă o are Dumnezeu pentru fiecare fiinţă umană, aceea de a face binele în orice situaţie, pentru că bunătatea Lui Dumnezeu ar trebui să se reflecte în inimile noastre prin faptele care le facem în fiecare zi. De multe ori suntem plini de scăzăminte şi plini poate de stricăciune, dar totuşi prin bunătatea lui Dumnezeu avem tăria şi puterea de a-I cere Lui ca mai departe să ne îmbrace cu credinţă pentru a înainta pe cale.

Dumnezeu este sursa întregii bunătăți și a tuturor lucrurilor bune. Unii oameni separă totuși bunătatea de Dumnezeu, ceea ce ar putea deteriora nevoia umanității de a-I mulțumi, de a-I da cinste și de a I se închina. Această separare nu ne aparţine şi nu o putem impune nimănui, pentru că Dumnezeu are aceeaşi sursă de măsură pentru fiecare în parte de pe acest pământ.

Profiţi de bunătatea lui Dumnezeu sau o ignori în fiecare zi?

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button