DevotionaleEditoriale

Subconştientul şi vorbirea de rău

barfaDe multe ori în viaţa noastră de creştini, de voie sau fără voie, ajungem să vorbim de rău pe cei din jurul nostru fără să de dăm seama de graniţa pe care tocmai am trecut-o de la o mică conversaţie.

Avem experienţe unice în vieţile noastre, de multe ori reţinem momentele de suspans, momentele de nereuşite ale unor oameni mari, sau alte lucruri negative care din punctul nostru de vedere, le-am putea corecta cât de uşor.

Ajungem însă să povestim altora, şi de cele mai multe ori, povestea care se părea că este o mică povestioară desprinsă de prin culegerile poporului, ajungem să vorbim despre persoana “autor” încercând să scoatem în evidenţă greşelile, căderile şi ce lucruri “grave” mai face fratele curare.

Creştinii din vremurile noastre se joacă să spunem aşa cu lucrurile care pe exterior par lucruri finuţe, lucruri destul de mărunte. Ajungem să ne înfăşurăm zi de zi cu lucruri fine, până când într-un final ne dăm seama de hainele goase ale păcatului care ne atârnă pe umeri.

Separaţi pe grupuri şi grupuleţe, biserica din ziua de azi nu mai pare ceea ce ar trebui să fie în interiorul ei. Asistăm la o denigrare a unităţii din biserici din cauză că plecăm urechea la vrăjmaş şi ne dezechilibrăm atunci când auzim lucruri negative despre noi, când auzim că fratele de lângă noi a spus ceva ce tocmai nu e adevărat despre tine. E adevărat, rodind în firea pământească unii dintre noi, ajungem să răspundem tot din firea noastră pământească, şi uităm că Domnul Isus ne-a dat o poruncă să ne “iubim unii pe alţii” şi să iertăm pe cei care ne greşesc nouă.

Falsitatea noastră în rugăciuni exprimă cât de egoişti suntem. Vrem ca Dumnezeu să ne ierte, dar fiinţa noastră nu-l suportă pe fratele x pentru că a vorbit ceva care lui i se părea a fi adevărat.

Până când, creştinilor… vă mai îndeletniciţi cu vorbirea de rău şi bârfa despre fratele de lângă tine?

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Articole Aleatorii

Un Comentariu

  1. Foarte interesant articolul. Barfa ,vorbirea de rau este un “sport national” pentru multi, nici nu ne dam seama ca Dumnezeu nu acepta asa ceva, vorbirea de rau fiind un pacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button

Aboneaza-te la Total Schimbat.ro

Close
Close