Devotionale

Zona gri

whiteÎn vechime, pe vremea bunicilor sau străbunicilor noştri, când ceva era greşit era greşit, iar când ceva era corect era corect. Se ştia că nu e voie să furi, iar când cineva fura, acela a comis o greşeală, un păcat.  Se ştia că nu e voie să înjuri, iar dacă cineva înjura, acela a comis la fel, un păcat. Se ştia de asemenea că dacă ajuţi pe cineva, e un lucru bun, la fel ca şi celelalte fapte bune. Astăzi când ceva se ştie a fi greşit, se găsesc scuze. S-a ajuns ca avortul să fie privit ca opţiune, la fel şi divorţul. Aceasta este zona gri din viaţa omului. În trecut păcatul era considerat păcat, aceasta find zona neagră, iar un lucru bun era considerat bun, aceasta fiind zona albă. Astăzi oamenii se complac în zona gri. Ceea ce înseamnă că se bucură de binecuvântariile lui Dumnezeu(zona albă) dar şi de avantajele lumii(zona neagră). Atunci când stăm în zona gri, ne gândim să îl combatem pe Satan cu aceleaşi arme. Dar, ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, căci va iubi pe unul şi pe celălalt îl va urî.

Această „boală gri” se molipseşte; o poţi lua de la cei din jur. Cum? Simplu. Stăm şi privim cum unii oameni importanţi comit greşeli, şi ne gândim că dacă ei fac aşa, noi dacă facem ca ei, care e problema? Dacă fiul pastorului a copiat la test, şi noi sigur o putem face, că doar el e fiu pastorului, dacă o face, înseamnă că e în regulă. Greşit! Virusul acesta gri trebuie să moară nu să se cuibărească!

Apocalipsa 3:15,16 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

Legat de zona gri, şi Domnul Isus a fost ispitit. Medicamentul a fost jertfa. Acest „medicament” este amar, are dureri, dar merită pentru că ştim că suntem în mâna lui Dumnezeu.

Noi am fost creaţi să fim oameni albi. Am fost normali ca toţi oamenii, dar noi trebuie să fim anormali, adică să trăim diferit; să fim lumină chiar şi în încercări. Trebuie să îl lăsăm pe Dumnezeu să lumineze prin noi.

*articol inspirat dintr-un studiu biblic

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button