Devotionale

Harul – ultimul cuvânt dintre cele care spun totul

harHarul, un formidabil concept teologic care și-a păstrat neatinsă prospețimea. Îl numesc „ultimul  cuvânt dintre cele care spun totul” întrucât oricare ar fi contextul în care se folosește, întotdeauna transpare câte ceva din măreția sensului original. Asemenea unei uriașe pânze de apă freatică, cuvântul udă straturile trufașei noastre civilizații, aducându-ne aminte că lucrurile bune nu se nasc din propria-ne trudă, ci sunt revărsate prin harul lui Dumnezeu. Chiar și astăzi, în ciuda derivei seculare, rădăcinile caută să ajungă la sursa de viață a harului. Iată în câte feluri îl folosim ori sugerăm.

Numeroși oameni rostesc o rugăciune de mulțumire și gratitudine înainte de masă, recunoscând astfel ca pâinea cea de toate zilele reprezintă un dar de la Dumnezeu. Suntem recunoscători (plini de gratitudine) când ni se arată bunăvoință, răsplătiți (gratificați), când primim o veste bună, felicitați (congratulați), când ne reușește un anume lucru, îndatoritori (cu grațiozitate), față de oaspeți. Dacă serviciul cuiva ne împlinește așteptările, îi acordăm o recompensă suplimentară (o gratificație). Toate aceste înțelesuri mi se înfășișează cu un accent de încântare copilărească în fața unor daruri (fără plată).

În acest cuvânt se reflectă esența Evangheliei tot așa precum în stropul de apă se zugrăvește chipul soarelui. Lumea însetează după har în cele mai nebănuite alcătuiri ale ei; n-are să ne mire, așadar, că imnul „Mărețul har” (Amazing grace) se instalează în topurile celor mai populare zece cântece chiar și după două sute de ani. În privința unei societăți părând a-și fi pierdut reperele, lipsită de făgăduințele uscatului, nu cunosc să existe o albie mai nedezmințită în care se poate arunca ancora credinței.

„Harul este pretutindeni”, spune preotul muribund din romanul lui Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară. De acord. Însă cât de lesne trecem nepăsători, surzi la armonia chemărilor sale!

*Philip Yancey, Tulburătoarele descoperiri ale Harului

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button