DevotionaleEditoriale

Preţul iertării

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” (Matei 6:12)

iertare5Opreşte-te o clipă şi meditează la aceste cuvinte. “…precum şi noi iertăm…”. Ca să o recunoaştem, aceste cuvinte sunt destul de grelepentru fiecare dintre noi. Cum iertăm noi?

În această zi te invit să-ţi faci o cercetare şi să te întrebi pe tine însuţi: mai am pe cineva în inimă pe care îl ţin legat? Eu m-am uitat în adâncul inimii mele şi mi-e greu, însă o recunosc, că încă găsesc persoane pe care nu le pot privi cu bucurie şi despre care nu pot spune că le iubesc cu adevărat. Poate numai din cauza unei vorbe sau a unei fapte din trecut. Şi mi-e ruşine. Îmi dau seama cât de des şi de insistent îşi cere drepturile firea pământească. Cu atâta egoism mă îndeamnă să nu uit ce mi-a spus sau a făcut, să-l privesc cu răutate pe aproapele meu, să nu-l ajut sau să îi doresc răul.

Îmi aduc aminte acum de pilda pe care Domnul Isus a spus-o despre acel datornic căruia i s-a iertat o sumă mare de bani, însă, când s-a întâlnit cu cel care îi datora doar câţiva lei, a început să-l strângă de gât şi să-I ceară banii (Matei 18:23-35). Şi poate citim pilda aceasta şi ne mirăm: ce om nemilos! Sau ne întrebăm cum a putut să facă aşa ceva după ce lui i s-a iertat atât de mult. Însă ce este cel mai trist este faptul că, de multe ori, jucăm exact rolul acestui om. Trăiam într-o viaţă mizeră, însă, într-o zi, Stăpânul nostru ne-a iertat de toate. Minciună, bârfă, ură, clevetire, furt, gânduri stricate, fapte murdare. Toate acestea ne caracterizau, însă Isus ni le-a iertat pe toate. Iar noi… de multe ori trec zile, luni, sau chiar ani şi nu putem ierta o vorbă, o faptă, un gest sau chiar numai o privire.

Cineva îmi povestea odată despre un om care era în ceartă cu alţi oameni şi căruia Dumnezeu i-a vorbit prin cuvânt profetic că, dacă se va duce şi se va împăca cu ei, Dumnezeu îi va vindeca fiica bolnavă de epilepsie. Anii au trecut însă, din păcate, omul nu a fost gata nici măcar în ultimul moment să își ceară şi să dăruiască iertare, iar fata nu a fost vindecată niciodată. Cu ce preţ scump a plătit acest om: ura şi mândria. Când mă gândesc, mă cutremur.

Însă îmi dau seama de un lucru: cu cât laşi ura să te macine, cu atât îţi va fi mai greu să ierţi. De aceea, dragul meu cititor, vreau să te trezesc la realitate spunându-ţi că fiecare secundă este preţioasă! Cu cât vei ierta mai repede, cu atât îţi va fi mai uşor! Învaţă să ierţi şi să-ţi ceri iertare! Nu lăsa ca mândria sau ura să stea în calea binecuvântărilor pe care, poate, Dumnezeu le-a pregătit pentru tine.

Aminteşte-ţi exemplul Domnului Isus când, lovit, chinuit, batjocorit şi străpuns în cuie, a fost gata să ierte. Învaţă de la El să învingi, iertând din toată inima! Nu costă nimic! Ci doar cere ajutorul Lui şi El, care te înţelege mai bine decât oricine altcineva, va fi gata să vină în ajutorul tău!

Rugăciune: Ajută-mă, Doamne, să pot spune fără nicio reţinere: „iartă-mi greşelile aşa cum eu însumi o fac”! Amin!

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button